Băieţii caută a doua victorie a sezonului

Handbaliştii de la CSM Ploieşti se pregătesc pentru o nouă confruntare în Sala Sporturilor Olimpia, la capătul căreia speră să bifeze cea de-a doua victorie consecutivă pe teren propriu în acest sezon. Întâlnesc o echipă la fel de inconstantă ca şi ei, HC Vaslui venind după un succes spectaculos la Steaua, urmat de un eşec în propriul fief, în faţa Timişoarei, aşa că totul pare posibil în confruntarea programată mâine dimineaţă, de la ora 11.00.

„HC Vaslui este o echipă incomodă, fără handbalişti cu cărţi de vizită deosebite, dar care aleargă mult şi se luptă pentru fiecare minge. Sunt imprevizibili, aşa cum s-a văzut şi în meciurile pe care le-au susţinut până acum, dar noi trebuie să facem în aşa fel încât să câştigăm. Trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o cu Minaur, să controlăm jocul şi să nu le dăm prea multe şanse”, spune directorul tehnic Ion Nicolae.

Din păcate, tehnicienii echipei noastre se confruntă cu două probleme de efectiv, iordanianul Khaled Abu Hassan suferind, la un antrenament din această săptămână, o întindere musculară la coapsa piciorului drept şi fiind, astfel, indisponibil, iar sârbul Milan Rasic acuzând o răceală puternică, din cauza căreia e posibil să lipsească mâine.

Partida din Sala „Olimpia” va începe la ora 11.00, va fi arbitrată de bucureştenii Radu Iliescu şi Doru Pascu Manea şi îl va avea ca observator pe Vasile Pavel (Buzău). Accesul spectatorilor este liber.

Leave a Reply

Your email address will not be published.