Juniorii „U15” au adus medalii de la Piteşti

În perioada 1-3 mai, Sala Sporturilor din Piteşti a găzduit Finala Campionatelor Naţionale individuale de judo rezervate juniorilor 4 „U15” şi Finala Campionatelor Naţionale pe echipe inter euroregiuni tot la juniori 4 „U15”. Au participat 306 sportivi reprezentând peste 80 de cluburi din ţară, iar sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au obţinut 5 medalii – două de aur şi trei de bronz – şi trei locuri V, plus locul I pe ţară, la echipe.

Iată care a fost bilanţul ploieştenilor:

– locul I şi campioni naţionali – Paul Stanciu (-46 kg) şi Maria Petre(-63 kg);

– locul al III-lea – Denisa Cristea (-36 kg), Antonio Minigote (-42 kg) şi Georgiana Tuţică (-44 kg);

– locul al V-lea – Diana Marcu (-57 kg), Sergiu Anastase (-50 kg) şi Denis Gheorghe (-38 kg).

Duminică a avut loc finala pe echipe, iar sportivii noştri, alături de cei din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, au alcătuit echipe atât la masculin, cât şi la feminin, sub titulatura 3 Sud Muntenia. Băieţii au ocupat prima poziţie a ierarhiei finale, iar fetele s-au clasat pe ultima treaptă a podiumului.

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Mircea Cîrcioiu şi Doru Munteanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.