Greu şi-n amicale cu „tigrii” lui Bozo Rudic

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au disputat, în această dimineaţă, un interesant meci de verificare în compania uneia dintre formaţiile tari ale Ligii Naţionale, CSM Bucureşti, ambele echipe pregătind jocuri importante pe care le au de susţinut la mijlocul săptămânii viitoare. Băieţii pregătiţi de directorul tehnic Ion Nicolae şi antrenorul principal Dragoş Dobrescu vor evolua, miercuri, de la ora 17.00, la CSU Galaţi, unde vor încerca să se apropie şi matematic de promovarea în primul eşalon, în timp ce, de cealaltă parte, bucureştenii vor disputa, în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră, meciul 2 contând pentru sferturile de finală ale play-off-ului Ligii Naţionale, pe terenul campionilor de la HCM Constanţa.

Cum era de aşteptat, oaspeţii s-au impus astăzi în Sala „Olimpia” cu 35-26 (19-10), diferenţa dintre cele două eşaloane fiind evidentă, mai ales în condiţiile în care antrenorul vizitatorilor, Bozo Rudic, nu prea şi-a odihnit oamenii de bază. „Noi nu am pus accent pe rezultat şi am rulat toţi jucătorii, dar, oricum, era greu să facem faţă unei echipe atât de valoroase. Din păcate, am ratat şi foarte mult, vreo şapte aruncări de la 7 metri şi alte câteva situaţii de unul la unul cu portarul, bosniacul Mario Blazevic apărând de-a dreptul senzaţional. Diferenţa s-a făcut pe aceste ratări, în special în prima repriză, pentru că, după pauză, am reuşit să ne apropiem cât de cât de nivelul lor.  Oricum, un astfel de meci ne prinde foarte bine pentru că aşa ne putem da seama mai bine unde ne aflăm, mai ales în perspectiva campionatului viitor, în care vom întâlni astfel de echipe în meciuri oficiale”, spune directorul tehnic Ion Nicolae.

Pentru CSM Ploieşti au evoluat toţi jucătorii din lot, tehncienii oferindu-le astfel un bun antrenament în perspectiva dificilei partide de miercuri, de la Galaţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.