Oltencele îşi luară revanşa: CSM Ploieşti – SCM Craiova 29-30 (15-13)!

Handbalistele de la SCM Craiova au reuşit, astăzi, să-şi ia revanşa după eşecul de aseară şi să câştige cel de-al doilea amical susţinut în compania elevelor lui Goran Kurtes, în Sala Sporturilor Olimpia. Oltencele s-au impus tot la limită, cu 30-29 (13-15), la capătul unei partide care a semănat în bună măsură cu cea de ieri, diferenţa fiind făcută de mici detalii, în ultimele minute de joc.

CSM-ul a început în trombă şi după doar trei minute conducea cu 3-0, însă un time-out cerut urgent de Aurelian Roşca a echilibrat balanţa, tabela indicând 3-3 după alte 120 de secunde de joc. S-a mers, apoi, cap la cap până aproape de pauză, când ploieştencele s-au desprins la trei lungimi (13-10, 14-11 şi 15-12), pentru ca Georgescu să aibă ultimul cuvând al primei părţi cu un gol din „7 metri” ce a pus 15-13 pe tabelă.

La reluare, la fel ca şi aseară, cele două formaţii au avut perioade bune de joc, CSM-ul ducându-se, chiar, la cinci goluri – 23-18, în minutul 42 -, pentru ca, apoi, după time-out-ul băncii tehnice oltence, SCM-ul să înscrie patru goluri consecutive şi să se apropie la 23-22. Din nou time-out, de data aceasta al lui Goran Kurtes, şi consecinţa… firească – trei goluri ploieştene la rând, pentru 26-22 (minutul 49). CSM-ul a intrat în ultimele zece minute cu avantaj de patru goluri, 27-23, dar n-a mai avut soluţii în atac şi a încasat câteva goluri uşoare, aşa că momentele de final au găsit echipele la egalitate: 28-28. Cioaric a înscris pentru 28-29, Ana Gherman a egalat pe pătrundere (minutul 59), iar directorul tehnic al oaspetelor, Gheorghe Sbora, a cerut time-out pentru a pregăti ultimul atac al meciului. Oltencele au stat mai bine de 60 de secunde în ofensivă şi, profitând şi de eliminarea Anei Toth, au reuşit, cu 6 secunde înainte de final, să înscrie golul victoriei prin Zamfirescu, cu un şut de la 9 metri.

A fost, până la urmă, revanşă pentru SCM Craiova, care a avut puterea să revină pe final şi să întoarcă rezultatul, aşa cum a făcut de multe ori în turul campionatului, în timp ce, de partea cealaltă, elevele lui Goran Kurtes s-au putut lămuri că distanţa dintre locul 7 şi locul 2 nu este chiar atât de mare, iar participarea în play-off este obligatorie.

Pentru că primul meci oficial din 2015 vine repede, pe 12 ianuarie, la Braşov, staff-ul tehnic al CSM-ului le-a oferit jucătoarelor o singură zi liberă, mâine, după care vor urma antrenamente zilnice inclusiv pe 1 ianuarie.

 

CSM Ploieşti – SCM Craiova 29-30 (15-13)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 50.

CSM Ploieşti: G. Cristescu – Vasilescu (2 goluri), Ana Gherman (3), Roman (2, 1 din „7 metri”), Balaban (1), I. Dinu (2), O. Ionescu (3). Au mai jucat: Ifrim, E. Şerban – Vlaskalic (1), Toth (2), Dincu (1), Shutska (5), C. Preda (1), Chiricuţă (4, 3 din „7 metri”), R. Ştefan (2). Antrenor: Goran Kurtes.

SCM Craiova: I. Munteanu – Cioaric (8), Pârvuţ (4, 1 din „7 metri”), Ianaşi (3), Lazarin (4), Zamfirescu (2), Tănăsie (4). Au mai evoluat: Paşca – Şelaru (2), Georgescu (1, 1 din „7 metri”), Apipie (2, 1 din „7 metri”), Tomescu, Florica, A. Amariei. Antrenor: Aurelian Roşca.

Arbitri: Silviu Stănescu şi Robert Harabagiu (Dâmboviţa)

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 5/1 ratată – 3/0 ratate.

Eliminări „2 minute”: 2 (Balaban, Toth) – 2 (Tomescu, Ianaşi).

Leave a Reply

Your email address will not be published.