Trei handbaliste de la CSM Ploieşti, convocate la lotul naţional de cadete!

Trei handbaliste de la CSM Ploieşti, convocate la lotul naţional de cadete!

Trei dintre componentele echipei de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti, Enryka Bodijar, Bianca Iordache şi Alexia Niţă, au fost convocate la lotul naţional de cadete, care are programat un stagiu de pregătire centralizată la Râmnicu Vâlcea, în perioada 22-28 februarie.

Sportivele pregătite de Geta Opincariu se numără printre cele 22 de jucătoare care s-au remarcat cu prilejul primelor turnee ale sezonului, desfăşurate recent, în intervalul 5-7 februarie, şi găzduite de zece oraşe din ţară. Fetele noastre au jucat în Seria F, de la Râmnicu Vâlcea şi au contribuit cu 91 de goluri la bilanţul total de 132 reuşite de CSM Ploieşti în cele trei victorii obţinute.

Enryka Bodijar (2006, foto, dreapta) evoluează pe postul de inter stânga şi a marcat 44 de goluri la Vâlcea, Bianca Iordache (2006, foto, stânga) este pivot şi a înscris de 23 de ori, iar Alexia Niţă (2007, foto, centru) joacă pe postul de extremă stânga şi a punctat de 24 de ori în primul turneu al sezonului.

CSM Ploieşti, CSM Bucureşti şi CSM Corona Braşov sunt cluburile care propun câte trei jucătoare lotului naţional de cadete, pregătit de Marius Dănuleţ, Mihaela Ciobotariu şi Eugen Ciulei.