Şapte cai se vor întrece, duminică, în „Premiul Municipiului Ploieşti”!

Şapte cai se vor întrece, duminică, în „Premiul Municipiului Ploieşti”!

Duminică, 22 iulie, începând cu ora 10.00, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, având ca principal punct de atracţie prima cursă clasică de trap din acest an, „Premiul Municipiului Ploieşti”. Este singura cursă „open” dintre premiile clasice programate în acest an, astfel că, printre cei şapte cai prezenţi în program se vor număra şi trei trăpaşi veniţi din Bulgaria. Printre aceştia se va afla inclusiv câştigătoarea de anul trecut a „Premiului Municipiului Ploieşti”, iapa Bomba de Janville (foto).

În programul reuniunii de duminică sunt opt curse oficiale – patru de trap şi patru de galop – care se vor desfăşura alternativ, începând cu ora 10.00. Ca o noutate, cursele de galop vor fi transmise „în direct” pe pagina de facebook „Galop România”, cu nu mai puţin de cinci camere: trei fixe şi două mobile.

Vă reamintim că biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.

Programul reuniunii de duminică:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download