Hipodromul Ploieşti: Armăsarul Ramon II a câştigat clar „Premiul Constantin şi Elena”!

Hipodromul Ploieşti: Armăsarul Ramon II a câştigat clar „Premiul Constantin şi Elena”!

Hipodromul Ploieşti a găzduit, astăzi, o nouă reuniune oficială ce le-a oferit iubitorilor hipismului pe lângă obişnuitele curse de trap, cinci la număr, şi o cursă oficială de galop, dar şi întreceri de ponei, cu două semifinale şi o finală mult gustată de public.

Circa 500 de spectatori au fost prezenţi în tribune pentru a asista la evenimentul ce a avut ca principal reper „Premiul Constantin şi Elena”, alergare semiclasică în care s-a impus Ramon II. Armăsarul condus de Cristian Slate a câştigat clar în faţa următorilor clasaţi, Calligenia BMW şi Speedy Nobel, şi a fost premiat de către maestrul Titi Tudor, Cetăţean de onoare al Ploieştiului şi coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti.

În celelalte curse de trap ale reuniunii s-au impus Denisse (Premiul Carlos), Corona (Premiul Catren), Haiti (Premiul Clasic) şi Tajfun (Premiul Coran).

În cadrul reuniunii, a avut loc, în premieră, şi o cursă oficială de galop rezervată cailor Pur Sânge Arab, pe distanţa de 1.500 de metri – Premiul ARAC -, la startul căreia s-au aflat cinci cai. După o întrecere palpitantă, iapa Demona, condusă de Luigi Toporan şi aparţinându-i lui Guillaume Fillet, şi-a asigurat dreptul de a participa în cursa pentru Marele Premiu oferit de HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan, parte din programul internațional Wathba Stallions Cup, ce va avea loc pe 1 iulie, la Ploieşti.

La fel ca în urmă cu două săptămâni, spectatorii prezenţi pe Hipodrom au putut asista şi la curse de ponei, zece căluţi întrecându-se într-o competiţie structurată sub forma a două semifinale de câte cinci şi o finală în care au luat startul cei mai buni trei din fiecare fază preliminară. Câştigător avea să fie poneiul Blistkem, condus de Gabriela Brencu, el fiind urmat de Cezar, condus de Ionuţ Marian Trică şi Calypso, avându-l în şa pe Claudiu Costache.

Următoarea reuniune oficială va avea loc duminică, 10 iunie şi va avea ca „main event” Premiul debutanţilor, alergare semiclasică rezervată cailor de 2 ani, pe distanţa de 1600 metri.

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Galerie foto: