Duminică, pe Hipodrom, are loc „Premiul Agriculturii”!

Duminică, pe Hipodrom, are loc „Premiul Agriculturii”!

Duminică, 15 octombrie, în organizarea Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, va avea loc o nouă reuniune oficială de trap, cu principal punct de atracţie „Premiul Agriculturii”, o cursă semiclasică, în care au fost înscrişi opt cai şi va pune la bătaie premii totale de 3.200 lei.

Fiind prima reuniune oficială după Derby-ul de Trap al României, ar fi trebuit ca, duminică, să se ţină şi „Premiul de Consolare”, cursă rezervată cailor de 4 ani care au participat în derby, mai puţin câştigătorului Star Nobel. Din păcate, întrucât în derby au fost şase cai, iar, dintre cei cinci care aveau dreptul să participe în „Premiul de Consolare”, iapa Vraja Verii nu a fost înscrisă, au rămas doar patru trăpaşi disponibili. Şi, cum regulamentul nu permite desfăşurarea unei curse cu mai puţin de cinci cai (excepţie făcând chiar Derby-ul, în care pot fi chiar şi doi), „Premiul de Consolare” nu va mai avea loc.

Reuniunea de duminică va debuta la ora 9.40, cu o cursă de calificare, după care, începând cu ora 10.00, vor urma patru curse: Premiul Joben (ora 10.00), Premiul Jurista (ora 10.30), Premiul Agriculturii (ora 11.00) şi Premiul Jana (ora 11.30).

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.

 

Programul reuniunii este următorul:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

Leave a Reply

Your email address will not be published.