Silviu Crîngaşu este noul director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti!

Silviu Crîngaşu este noul director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti!

Începând de astăzi, Silviu Crîngaşu este noul director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti. În vârstă de 57 de ani (născut pe 7 martie 1960), Silviu Crîngaşu a fost angajat recent în funcţia de consilier pe probleme de sport al Primarului Ploieştiului, Adrian Dobre, şi a fost detaşat, începând de astăzi, în funcţia de director al CSM Ploieşti.

Silviu Crîngaşu este absolvent al facultăţii de Management în Sport din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, din Bucureşti, şi masterand al Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, specializarea „Administraţie Publică şi Integrare Europeană”.

Ca sportiv, a fost fotbalist la juniorii şi seniorii FC Petrolul Ploieşti, cu care a reuşit o promovare în Divizia A sub comanda lui Mircea Dridea, evoluând, de-a lungul carierei, şi la CFR Timişoara, Chimia Brazi şi Metalul Plopeni. A fost arbitru de fotbal, făcând, timp de zece ani, parte din lotul divizionar B.

Din 2005, este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, în luna februarie a acestui ani primind votul alegătorilor pentru un mandat de încă 4 ani.

Silviu Crîngaşu îşi va expune planurile legate de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti în cadrul unei conferinţe de presă ce va fi organizată săptămâna viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.