Singura echipă de handbal a clubului care a avut programat meci oficial în acest weekend a fost cea a juniorilor 3, care a jucat la Câmpina, în Sala Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”, meciul din deplasare cu CSŞ Ploieşti. Băieţii pregătiţi de Ramona Ştefan şi Gabriela Enache s-au respectat şi au câştigat fără probleme, scor 38-21 (20-8), reuşind să ajungă la 6 victorii în tot atâtea partide disputate în acest sezon. „Galben-albaştrii” s-au instalat la conducere încă din debut, desprinzându-se la 8-3 în minutul 12, după care ecartul a crescut constant până la un maxim de 19 goluri, consemnat cu 7 minute înainte de final (37-18).
Pentru CSM Ploieşti, au jucat astăzi: P. Ionescu, Al. Pop – D. Gheorghe (8 goluri), M. Dăncescu (7), Ed. Baciu (4), T. Ivan (4), T. Berbesc (3), A. Marin (2), M. Drăghici (2), Al. Dănac (2), D. Cocione (2), R. Sârbu (2), Şt. Bondăreţ (1), M. Toma (1), M. Niţu şi A. Popa.
În etapa următoare a Seriei E, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 31 octombrie, pe teren propriu, cu CSŞ Făgăraş.
Săptămâna viitoare revin în competiţie alte două formaţii ale clubului care au avut pauză în acest weekend:
– junioarele 2 joacă sâmbătă, 31 octombrie, la HC Dunărea Brăila, în derbiul Etapei a VI-a a Seriei B;
– junioarele 3 joacă duminică, 1 noiembrie, la ACS Academia Junior Ploieşti, în etapa a VI-a a Seriei D.
Juniorii 2 au pauză până pe 15 noiembrie, când vor juca, în etapa a 6-a a Seriei E, pe terenul celor de la ACS Academia Şuteică Adrian.
