În căutarea primului succes în Liga Naţională de Baschet Masculin – BCR, CSM BBA Petrolul Ploieşti se deplasează, mâine, în Capitală pentru meciul din etapa a 3-a cu CSA Steaua Bucureşti, programat la ora 19:00 în Sala „Mihai Viteazul”.
Prin prisma lotului, trupa lui Andrei Mandache pare să fie pe calibrul băieţilor noştri, mai ales la capitolul „români” adversarii mizând, şi ei, pe jucători autohtoni tineri, aşa că ne aşteptăm la o partidă echilibrată, în care inspiraţia „galben-albaştrilor” sperăm să facă diferenţa. Primele două runde o recomandă, totuşi, pe Steaua drept favorită, „militarii” venind după o înfrângere la Vâlcea după prelungiri şi un succes destul de clar cu Rapid Bucureşti, însă elevii lui Milan Skobalj au, cu siguranţă, armele necesare pentru a obţine victoria în Capitală.
„Steaua m-a surprins cum a jucat până acum: a pierdut greu la Vâlcea şi a câştigat cu Rapid, după evoluţii bune. Din ce am văzut, au jucătorii americani care joacă foarte mult şi asupra cărora trebuie să ne concentrăm pentru a-i opri. Totodată, trebuie să creştem perioadele de joc bun pe care le-am avut în primele partide ale sezonului, să ne ridicăm la nivelul de agresivitate şi efort al adversarilor şi să ne adaptăm cât mai bine stilului lor de joc în apărare, pentru că protejează foarte bine zona de sub panou şi oferă oportunităţi de a trage de la distanţă. Numai că sala lor nu este foarte potrivită pentru aşa ceva, dovadă că Rapid avea, după trei sferturi, 0/14 la şuturile de 3 puncte. Trebuie să fim inteligenţi, să le citim defensiva şi să găsim soluţiile şi energia necesare pentru a câştiga acest meci”, a declarat antrenorul Milan Skobalj.
Staff-ul nostru nu va putea conta Rareş Movileanu, accidentat, iar Octavian Ion este incert din cauza unei răceli.
Întâlnirea va fi arbitrată de Laurenţiu Grigoraş (Buzău), Andrei Vizitiu şi Victor Gubernu (ambii din Bucureşti). Comisar din partea FRB va fi Constantin Ioan (Bucureşti).
Partida de mâine seară va putea fi urmărită pe canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet: https://www.youtube.com/@romaniabasketball.
Succes, băieţi!
