Clasări promiţătoare pentru şahiştii clubului la Campionatul Naţional pe Echipe Mixte, de la Covasna!

Clasări promiţătoare pentru şahiştii clubului la Campionatul Naţional pe Echipe Mixte, de la Covasna!

Sportivii secţiei de şah a CSM Ploieşti au participat, de joi până astăzi, la Campionatul Naţional „Educaţie prin Şah” pe Echipe Mixte, de la Covasna, reuşind două clasări bune: locul al 6-lea, prin echipa formată din Vladimir Boştină, Luca Pleşea, Anthony Matală şi Melania Grigore şi locul al 9-lea, prin echipa alcătuită din Octavian Matei, Tiberiu Dobre, Luca Melenciuc şi Sophia Matală! Performanţele sunt demne de remarcat în condiţiile în care toţi sportivii înscrişi în concurs de coordonatorul Petre Grigore sunt ploieşteni – majoritatea echipelor transferând jucători de la cluburi din alte oraşe – şi nu au împlinit, încă, vârsta de 11 ani, fiind eligibili şi pentru ediţia de anul viitor a Campionatului Naţional la categoria „U12”.

În cadrul aceleiaşi competiţii, Melania Grigore a obţinut medalia de bronz în întrecerea feminină de la categoria ei de vârstă.

Medalii au mai obţinut în aceste zile Vladimir Rusu – locul 1, astăzi, la Grand Prix Braşov şi locul al 3-lea, sâmbătă, la Festivalul Şah în Şcoală – Republica de sub Castani. Tot în cadrul concursului de pe Bulevard, Vladimir Tigăeru a ocupat locul 1.

Galerie foto: