Hipodromul Ploieşti: armăsarul Indigo a câştigat Premiul „10 Mai – Ziua Independenţei”!

Hipodromul Ploieşti: armăsarul Indigo a câştigat Premiul „10 Mai – Ziua Independenţei”!

Hipodromul Ploieşti a fost, astăzi, gazda celei de-a treia reuniuni hipice a anului, pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a organizat-o, prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Jockey Club Român. Reuniunea a avut în program 9 curse – cinci de trap şi patru de galop – principalul eveniment fiind Premiul „10 Mai – Ziua Independenţei”, întrecere de trap din Clasa Silver. Programată la ora 11:45, cursa a fost câştigată clar de armăssarul Indigo (driver Cristian Slate, proprietar Tiberiu Barbu), care a fost urmat de Vento Sti (driver şi proprietar Ionuţ Dumitru) şi Nedeeya TG (driver şi proprietar Alin Tronaru). Festivitatea de premiere a fost oficiată de doamna Irina Vlăducă-Marghiloman, strănepoata marelui om politic Alexandru Marghiloman, considerat, totodată, „Părintele Hipismului Românesc”.

În celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Habcsok K (driver Gheorghe Marciu, proprietar Manox Therm) – Premiul Coran, Flica GV (driver Vasile Gheorghe, proprietar Roxana Ştefănescu) – Premiul Catren, Petrus CD (driver Alin Tronaru, proprietar Robert Tronaru) – Premiul Clasic şi Bixio (driver Vasile Gheorghe, proprietar Dan Gabriel Cocor) – Premiul Carlos.

Cea mai atractivă cursă de galop a reuniunii, Premiul Regal, care a şi închis, de altfel, ziua hipică, i-a revenit iepei Yienga (jocheu Yuli Asenov, proprietar Florin Nadrag), care a sprintat spectaculos pe ultimii metri şi le-a luat faţa lui Golden Dreams (jocheu Ismail Mustafa, proprietar Alexia Matei) şi Thunder Choir (jocheu Valentin Atanasov, proprietar Cătălin Lungu).

În celelalte curse de galop ale zilei s-au impus Hear Me Roar (jocheu Valentin Atanasov, proprietar Răsvan Auraş Ştefan) – Premiul „Armăsarul Leu” şi Alnitak (jocheu Ismail Mustafa, proprietar Florin Adrian Matei) – Premiul de Mai.

Altfel, cu prilejul reuniunii de astăzi, a revenit pe scena de pe Hipodromul Ploieşti îndrăgita artistă Luana Toader, care a susţinut trei micro-recitaluri în pauzele dintre curse. Totodată, în debutul reuniunii, atmosfera a fost animată de Ansamblul Folcloric „Prahova”, din cadrul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploieşti, coordonat de coregraful Vasile Enache, care a prezentat un program de dansuri şi interpretare, soliste fiind Bianca Nica şi Maria Badea.

Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori au avut amenajat un „fun corner” în zona tribunei principale, unde au putut desena şi colora sub atenta supraveghere a reprezentanţilor Complex Hipodrom.

Şi astăzi, reprezentanţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Prahova au fost prezenţi pe hipodrom şi le-au oferit celor interesaţi informaţii din zona lor de activitate. Acţiunea este parte a proiectului „Descoperă puterea din tine”, program de interes naţional în domeniul prevenirii şi asistenţei medicale, psihologice şi sociale a consumului de droguri, finanţat de Agenţia Naţională Antidrog.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Jockey Club Român, Oltina, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Prahova, Retro Cars România, Radio Prahova, Info Ploieşti City, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.

Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 17 mai, atunci când se va ţine Reuniunea „Alexandru Marghiloman”. În cadrul acesteia, principalul eveniment va fi Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”, Cursă Gold pregătitoare pentru Marele Premiu de Trap.

Galerie foto:

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab
Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab