La cinci zile de la eşecul din Capitală, în faţa Stelei, CSM BBA Petrolul Ploieşti a pierdut în această seară, în Sala „Olimpia”, exact cu acelaşi scor, 89-69 (14-22, 24-24, 26-14, 25-9), de data aceasta în confruntarea cu CSM Corona Braşov.
Porniţi cu şansa a doua în faţa unei formaţii care încă îşi face calcule pentru play-off, elevii lui Milan Skobalj au oferit, din păcate, două evoluţii contrastante în cele două părţi ale jocului, o primă repriză excelentă, încheiată cu avantaj de 8 puncte, 46-38, fiind urmată de 20 de minute de dat uitării, al căror parţial, 23-51, „vorbeşte” singur despre cum s-au derulat lucrurile pe teren…
Dacă, până la pauză, ploieştenii au propus un baschet de calitate, Codruţ Dinu confirmând încrederea arătată şi ducând la bun sfârşit majoritatea schemelor „desenate” pentru el – dovadă cele 17 puncte înscrise în 20 de minute, în schimb, la reluare, nimic n-a mai mers. Braşovenii şi-au făcut reglajele în defensivă şi i-au scos la rampă pe doi dintre principalii lor marcatori, Mihai Măciucă şi Trendon Hankerson, care au marcat din toate poziţiile, ducând Corona spre o victorie greu de anticipat la pauză.
Pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti au jucat în această seară: C. Dinu (18 puncte), V. Brkic (14), D. Brooks (10 puncte, 9 recuperări), J. Febres (9, 1×3), A. Jones (6), K. Cooper (5), D. Raşoga (3), G. Angelian (2), R. Movileanu (2), A. Calenic, R. Pătraru şi V. Borcan.
Pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti urmează o săptămână cu două meciuri oficiale: miercuri, de la ora 14:00, la Dinamo Bucureşti şi duminică, de la ora 18:00, pe teren porpriu cu FC Argeş Piteşti, întâlnirea urmând să se desfăşoare la Blejoi, în condiţiile în care Sala „Olimpia” găzduieşte un turneu de calificare la Campionatul European de Volei Under 18.
Mulţumim pentru susţinere galeriei „Tinerii Ploieşti”, care a revenit astăzi alături de băieţii noştri, precum şi fetelor de la Cheerleading Ploieşti, reprezentate de echipa Silver Storm, care au făcut spectacol în momentele de întrerupere ale jocului!
Galerie foto:

















