Hipodromul Ploieşti: General de Bry s-a impus în Premiul Municipiului Ploieşti!

Hipodromul Ploieşti: General de Bry s-a impus în Premiul Municipiului Ploieşti!

Pe Hipodromul Ploieşti a avut loc, astăzi, o nouă reuniune hipică oficială de trap cu cinci curse în program şi main event Premiul Municipiului Ploieşti – Fortuna Silver, întrecere semiclasică la startul căreia s-au aflat şapte trăpaşi. Cea mai aşteptată cursă a zilei a fost, însă, una fără istoric, pentru că armăsarul General de Bry, condus de Adrian Marciu, s-a instalat în frunte după prima sută de metri şi nu le-a dat nicio şansă celorlalţi competitori, trecând linia de sosire cu mai bine de zece metri avans faţă de următorii clasaţi, Thor şi Paxton.

În celelalte curse de trap ale zilei, s-au impus Wicked From Heaven (Premiul Manuc), Magic Star (Premiul Nurofen – Fortuna Gold), Nelstrong (Premiul Speranţelor) şi Star Nobel (Premiul Nedelcu).

Cei care doresc să (re)vadă cursele de astăzi, de pe Hipodrom, o pot face accesând acest link.

Parteneri ai Complexului Hipodrom Ploiesti pentru reuniunea de astăzi au fost: Radio Prahova, Republika News, Ploieşti TV, Fapt Divers, DADA Media Consulting, Teatrul Toma Caragiu, Filarmonica Paul Constantinescu, Centrul de echitaţie „Luna Horse” şi Casa de pariuri Fortuna.

Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 30 august şi va avea ca principal eveniment Criteriul cailor de 3 ani.

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

Galerie foto: