Bixio şi Habcsok K, campionii zilei pe Hipodromul Ploieşti!

Bixio şi Habcsok K, campionii zilei pe Hipodromul Ploieşti!

Hipodromul Ploieşti a fost, astăzi, gazda unei noi reuniuni hipice oficiale dedicată exclusiv trapului, pe care Primăria Municipiului Ploiești a organizat-o cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Ploiești, prin Club Sportiv Municipal Ploiești și Complex Hipodrom Ploiești!

Au fost patru curse în program, cu principal eveniment Cupa „Regina Maria”, în care s-a impus spectaculos armăsarul Bixio (driver şi proprietar Dan Gabriel Cocor), după o ultimă linie dreaptă în care a atacat pe la interior şi i-a depăşit pe Friday Night şi Yarrah Classic.

Interesantă a fost şi Cupa „Manole Filitti”, o cursă mai grea, de 2600 de metri, controlată însă de iapa Habcsok K (driver Adrian Marciu, proprietar Manox Therm), în spatele căreia s-a dus lupta pentru locul al 2-lea, câştigată de Flica GV în detrimentul lui Girl Power AF. Ca un element inedit pentru acest sezon, festivităţile de premiere ale celor două curse au fost oficiate de doi spectatori aleşi aleator din public, Mircea Pîrvulescu, un iubitor al turfului, şi Lavinia Pavel fiind cei care le-au oferit câştigătorilor binemeritatele cupe.

În celelalte curse ale zilei s-au impus Infinit (driver şi proprietar Alin Tronaru) – Premiul Seceriş şi Petrus CD (driver Alin Tronaru, proprietar Robert Tronaru) – Premiul Selenar.

Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori a fost amenajat şi un „fun corner” unde aceştia au putut desena sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom, copiii beneficiind, totodată, de plimbări gratuite cu calul Luna, oferite de partenerii de la Centrul de Echitaţie „Luna Horse”.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Jockey Club Român, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Retro Cars România, Radio Prahova, Info Ploieşti City, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.

Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 1 noiembrie, atunci când se vor ţine Premiul Maraton, Cursă Gold rezervată cailor de 4 ani şi mai mari, şi Premiul Hambletonian.

Galerie foto:

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab