Hipodromul Ploieşti: armăsarul Vijelie Sti a câştigat Marele Premiu la Trap!

Hipodromul Ploieşti: armăsarul Vijelie Sti a câştigat Marele Premiu la Trap!

Desfăşurată astăzi, pe Hipodromul Ploieşti, în prezenţa a aproape 1000 de spectatori, principala reuniune hipică a sezonului, ce a avut ca main eveniment Marele Premiu la Trap, a propus aproape 4 ore de spectacol total! Şase curse de trap atractive, momente inedite de dresaj propuse de cunoscutul actor şi cascador Denis Ştefan, microrecitaluri ale tinerei artiste Briana Văduva, surprize oferite de partenerii de la Catena şi multe oportunităţi pentru cei mai mici spectatori de a se juca şi, chiar, a călări gratuit au fost ingredientele unei reuniuni reuşite!

Principala cursă a zilei, în urma căreia am aflat cel mai bun cal în vârstă de 4 ani al momentului, a fost câştigată de unul dintre favoriţi, armăsarul Vijelie Sti, condus de Mihai Păun şi aflat în proprietatea lui George Alin Marin, reuşind să se impună destul de clar în lupta de pe ultimii metri cu Nancy TG (driver Marian Costache, proprietar Laurenţiu Matei) şi Zafira CD (driver şi proprietar Ionuţ Dumitru). Câştigătorul a primit trofeul din partea directorului CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu.

În celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Illegalis (driver Adrian Marciu, proprietar Alexandra Şerban) – Premiul Speranţelor, Good Boy (driver Adrian Marciu, proprietar Alexandra Şerban) – Premiul Ivoriu, Flica GV (driver Vasile Gheorghe, proprietar Roxana Ştefănescu) – Premiul Cailor de 3 ani „Regele Carol I”, Nelstrong (driver Vasile Gheorghe, proprietar Nicolaie Marin) – Premiul Izvin şi Indigo (driver Cristian Slate, proprietar Tiberiu Barbu) – Premiul Intim.

La festivităţile de premiere am beneficiat de sprijinul directorului Farmaciei Catena Prahova, Mihai Popescu, al directorului Filialei Prahova a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, Gabriela Rădulescu şi al reprezentantei Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, Simona Alecu.

Spectacol a fost şi în pauzele dintre curse, actorul şi cascadorul Denis Ştefan propunând, alături de cei doi cai ai săi, mai multe momente de dresaj ce au impresionat publicul spectator: am văzut conexiunea dintre om şi cal transpusă parcă în paşi de dans pe muzică spaniolă sau country şi am trăit cu emoţii în momentele în care Denis a mânuit iscusit suliţa, arcul, lasoul sau maceta în demonstraţii de precizie ce implică, în mod cert, mii de ore de antrenamente!

Atmosfera dintre curse a fost întreţinută şi de Briana Văduva, o tânără artistă în vârstă de 17 ani, elevă a Colegiului de Artă „Carmen Slyva”, la profilul canto. Fiica naistului Romeo Văduva şi, totodată, nepoata regretatei artiste Maria Văduva, Briana este pasionată şi de echitaţie, în 2019 reprezentând România chiar pe Hipodromul Ploieşti în cursa de ponei din cadrul Campionatului Internaţional Sheikha Lateefa Bint Mansoor Bin Zayed Al Nahyan International Pony Race, în care a ocupat locul al 3-lea cu Calypso.

În deschiderea evenimentului, cu prilejului intonării imnului de stat al României, sportivele Centrului de Echitaţie „Luna Horse” au defilat în faţa publicului cu drapelul României, steagul Uniunii Europene, stema Municipiului Ploieşti şi însemnele Clubului Sportiv Municipal Ploieşti şi ale Hipodromului Ploieşti. Alături de caii lor, au fost prezente Maria Popa, cu Toffee, Iarina Bejinariu, cu Stella, Evelin Mircea, cu Lexor, Carissa Enache, cu Kadir şi Alisya Toma, cu Lord.

Alături de noi au mai fost astăzi partenerii de la Compania Catena, care au venit cu multe surprize pentru spectatorii de toate vârstele, oferite la cortul special amenajat lângă tribună, precum şi reprezentanţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Prahova, prezenţi chiar la împlinirea a 150 de ani de activitate umanitară cu proiectul „Descoperă puterea din tine”.

Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori a fost amenajat şi un „fun corner” unde aceştia au putut desena sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom şi, în premieră în acest sezon hipic, au beneficiat de plimbări gratuite cu calul Luna, oferite de partenerii de la Centrul de Echitaţie „Luna Horse”.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Jockey Club Român, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Retro Cars România, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Prahova, Farmacia Catena, Radio Prahova, Info Ploieşti City, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Societatea de Gospodărire Urbană Ploieşti, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.

Următorul eveniment hipic este programat duminică, 19 iulie, atunci când se va ţine Premiul de Consolare.

Galerie foto:

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab