Hipodromul Ploieşti: iapa Lola Go a câştigat Derby-ul Român de Galop!

Hipodromul Ploieşti: iapa Lola Go a câştigat Derby-ul Român de Galop!

Hipodromul Ploieşti a fost, astăzi, gazda uneia dintre cele mai importante reuniuni ale sezonului hipic, DERBY-ul Român de Galop – competiția regală a cailor din rasa Pur Sânge Englez – fiind atracția principală a Reuniunii Manole Filitti, organizată de Primăria Municipiului Ploiești, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Ploiești, prin Club Sportiv Municipal Ploiești și Complex Hipodrom Ploiești, în parteneriat cu Jockey Club Român.

Programată la ora 12:30, cursa rezervată celor mai buni cai de galop în vârstă de 3 ani a fost pe măsura aşteptărilor, oferind duelul mult aşteptat, dintre favoritele Lola Go şi Sorority Girl, decis abia pe ultimii 30 de metri. S-a impus Lola Go (jocheu Valentin Atanasov, proprietar Cătălin Lungu), care a gestionat mai bine cursa din punct de vedere tactic şi a avut puterea să forţeze pe final şi să câştige clar. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Principele Nicolae.

În celelalte două întreceri de galop ale zilei s-au impus Haviva (jocheu Yuli Asenov, proprietar Sport Sandrovo & Bragadiru SRL) – Premiul Manole Filitti şi Toosha (jocheu Yuli Asenov, proprietar Sport Sandrovo & Bragadiru SRL) – Premiul Banu Mărăcine.

Principala cursă de trap a zilei, Premiul de Încercare (cursă pregătitoare pentru Marele Premiu de Trap din data de 5 iulie) a fost câştigată de iapa Daiana (driver Adrian Marciu, proprietar Sabrina Eftimie), după un duel strâns cu Vijelie Sti, care a şi fost descalificat, însă, pentru mers neregulat. Alte două întreceri au avut parte de finaluri încinse: Zircon LV (driver şi proprietar Viorel Gheorghe) s-a impus în Premiul Radu Stanian pe ultimii metri, în care s-a luptat cu Flica GV şi Freya CD, iar Catania R (driver Adrian Marciu, proprietar Ionuţ Velicu) a avut câştig de cauză în Premiul Hemeiuş. Cea de-a 4-a cursă de trap a reuniunii, Premiul Hera, i-a revenit armăsarului Good Boy (driver Adrian Marciu, proprietar Manox Therm).

Programul artistic al zilei a adus în prim-plan farmecul perioadei interbelice printr-un recital susținut de Luana Toader și prin melodii de inspirație interbelică interpretate de Zaraza – Marina Ivan. Atmosfera a fost completată de o paradă a costumelor, realizată de liceeni ploieșteni cu sprijinul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, care au prezentat rochii, pălării și costume inspirate de rafinamentul societății românești de altădată. De altfel, elevii de la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploieşti au participat, alături de directorul Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti, Mihaela Rus, la festivitatea de premiere a cursei dotată cu Premiul „Radu Stanian”.

Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori a fost amenajat şi un „fun corner” unde aceştia au putut desena sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Jockey Club Român, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Retro Cars România, Jandarmeria Română, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Prahova, Radio Prahova, Info Ploieşti City, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.

Următorul eveniment hipic este programat duminică, 5 iulie, atunci când se vor ţine Marele Premiu de Trap, precum şi Premiul Cailor de 3 ani „Regele Carol I”.

Galerie foto:

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab
Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab