CSM BBA Petrolul Ploieşti, prezentă cu 3 echipe la Festivalul Regional de BabyBaschet şi MiniBaschet!

CSM BBA Petrolul Ploieşti, prezentă cu 3 echipe la Festivalul Regional de BabyBaschet şi MiniBaschet!

Cei mai mici baschetbalişti ai CSM BBA Petrolul Ploieşti au participat, în weekend, la Ediţia a III-a a Festivalului Regional de BabyBaschet şi MiniBaschet, eveniment pe care Primăria Municipiului Ploieşti, prin CSM Ploieşti, în parteneriat cu Federaţia Română de Baschet – Sucursala 11 şi NEPI Rockcastle l-au organizat, de vineri până ieri, pe terenurile de la Parcul Municipal Vest şi, din cauza ploii de ieri, în Sala Sporturilor Olimpia.

Clubul nostru a avut înscrise în competiţie 3 echipe antrenate de Marian Angelian şi Mihai Comănescu:

BabyBaschet – Matei Petre, Vladimir Preda, Matei Negrea, Eric Mereanu, Rareş Mereanu, Patrick Jernea, Eduard Oprea, Ovidiu Orbeşteanu, Teo Boroşteanu, Filip Lazăr, Nicolae Terente şi Petru Burlacu;

MiniBaschet 1 – Victor Ştefan, Vlad Vasile, Petru Cristoiu, Matei Mincu, Albert Ene, Cătălin Panait, Andrei Ştefănescu şi Matei Stoica;

MiniBaschet 2 – Matei Frâncu, Mihnea Radu, Dimitris Niţu, Octavian Ciobanu, Cassian Cismaru, Tudor Ştefan, Luca Bratu, David Papucică, Gabriel Tudorie şi Luca Şerbăniuc.

La competiţie au participat peste 500 de mici baschetbalişti de la 38 de cluburi din judeţele Dâmboviţa, Argeş, Giurgiu, Călăraşi, Bucureşti şi Prahova, care s-au bucurat de baschet fără a se ţine cont de scor şi, la final, au primit diplome din parte organizatorilor.

Pentru copii, festivalul a reprezentat şi o repetiţie în perspectiva Competiţiilor Sportive Naţionale de BabyBaschet şi MiniBaschet programate, ca în fiecare vară, la Costineşti, în perioadele 20-26 iunie (BabyBaschet), respectiv 27 iunie – 4 iulie (MiniBaschet).