Sportivele de la CSM Ploieşti, 5 medalii obţinute la Cupa României la Box, de la Eforie Nord!

Sportivele de la CSM Ploieşti, 5 medalii obţinute la Cupa României la Box, de la Eforie Nord!

Prezente, în această săptămână, la Cupa României la Box pentru Cadete, Junioare, Tineret şi Senioare, de la Eforie Nord, sportivele de la CSM Ploieşti au reuşit să obţină cinci medalii: trei de argint şi două de bronz!

Performanţele fetelor antrenate de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea au fost următoarele:

Medalii de argint

Ştefania Ţăndărescu (48 kg) şi Cristina Căldărariu (51 kg) – senioare;

Maria Ţăndărescu (42 kg) – cadete;

Medalii de bronz

Denisa Bucur (51 kg) – senioare;

Miriam Ghiompirică (54 kg) – tineret.

„Este un bilanţ bun pentru noi, în condiţiile în care nu am reuşit să organizăm prea multe sparringuri pentru fete, ca să le aducem la un nivel bun pentru competiţie. Ne-am fi dorit şi ceva aur, dar atât s-a putut la acest moment. Ne întoarcem în sală să muncim mai mult, pentru că fetele au calitate. Oricum, eu sunt mândru de ele şi de peerformanţa realizată”, ne-a declarat Titi Tudor.

Felicitări, fetelor!

Galerie foto: