Încheiem o săptămână cu 5 meciuri oficiale jucate de echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti în competiţiile organizate de Federaţia Română de Handbal, bilanţul fiind unul foarte bun: 4 victorii şi un rezultat de egalitate.
Una dintre formaţii, cea de junioare 3, a avut chiar două meciuri programate în ultimele zile, ambele câştigate fără probleme. Miercuri s-a jucat, în Sala „Olimpia” partida amânată la finalul săptămânii trecute, cu LPS Iolanda Balaş Soter Buzău, iar elevele lui Robert Comendant nu le-au menajat deloc pe oaspete, în faţa cărora s-au impus cu 50-15 (24-9). Ieri, a urmat deplasarea de la CS Orăşenesc Mizil, din etapa a 16-a a Seriei C, nu cu mult mai dificilă decât confruntarea de la mijlocul săptămânii în condiţiile în care în minutul 10 era deja 9-0 pentru CSM Ploieşti. S-a încheiat 33-15 (19-6) şi fetele au ajuns la 15 victorii în tot atâtea meciuri jucate în acest sezon. Pentru echipa noastră, au evoluat: I. Dan, Şt. Vişan – D. Constantinescu (8 goluri), B. Bălăşoiu (6), B. Sora (4), D. Mîndricel (3), R. Nedelescu (3), I. Petre (2), N. Comendant (2), I. Plătică Căpitanu (2), Şt. Iordache (2), L. Iancu (1), N. Preda, C. Petre şi A. Suga. Pentru fete urmează o pauză de o săptămână, apoi ultima lor partidă din această fază a competiţiei, cu HC Activ CSO Plopeni, programată sâmbătă, 14 martie, pe teren propriu.
Tot ieri, juniorii 2 ai clubului au încheiat la egalitate, 33-33 (16-16), partida din deplasare cu CS Sporting Ghimbav, singura formaţie în faţa căreia s-au impus în acest sezon, în turul campionatului. În meciul de ieri, s-a mers „cap la cap” până în minutul 48, atunci când tabela indica 29-28 pentru gazde şi, chiar dacă în minutul 55, la 33-30, braşovenii păreau să scape în câştigători, au urmat 5 minute în care băieţii noştri nu au mai primit niciun gol şi au reuşit să egaleze cu 35 de secunde înainte de final! Ramona Ştefan şi Gabriela Enache au folosit următorii jucători: D. Niţu, P. Ionescu – D. Măcelaru (11 goluri), Cr. Popa (7), D. Lazăr (6), Ed. Romee (3), R. Constantin (3), M. Păun (2), I. Dănac (1), L. Dorobanţu, M. Bîrţă, Cl. Petre, Al. Stoica, A. Popa, M. Niţu şi A. Andrei. În etapa următoare, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 7 martie, pe teren propriu, cu CSŞ Târgovişte.
Astăzi, juniorii 1 au obţinut o nouă victorie în Seria F, 33-23 (17-9) cu CSŞ Galaţi, pregătind astfel derbiul din etapa următoare, cu ACS Academia Junior Ploieşti. Astăzi, doar primele minute au fost ceva mai echilibrate, pentru că, de la 3-2, băieţii noştri s-au desprins la 7-2 şi 12-5, iar la pauză erau deja 8 goluri între cele două formaţii. Ramona Ştefan şi Gabriela Enache au mizat pe următorul lot de jucători: R. Dragomir, D. Niţu – V. Muraşcu (8 goluri), M. Duţă (6), D. Măcelaru (4), G. Roşu (3), Cr. Popa (3), N. Milea (3), D. Sîrbu (2), R. Bucur (1), M. Costache (1), D. Lazăr (1), Şt. Marin (1), R. Constantin, I. Pîrvu şi Fl. Moise. Pentru băieţi urmează o săptămână cu două meciuri, ultimele din această fază a competiţiei: derbiul judeţean pentru locul 1 în Seria F, cu ACS Academia Junior Ploieşti, programat joi, şi deplasarea facilă de duminică, de pe terenul ultimei clasate, CSŞ Călăraşi.
O victorie importantă au obţinut şi fetele de la J2 în eternul derbi judeţean cu CS Câmpina, disputat tot în Sala „Olimpia”, în cadrul etapei a 14-a a Seriei B! A fost 30-21 (12-13) pentru fetele pregătite de Leonard Cristescu şi Geta Opincariu la capătul unei partide din care este de reţinut doar repriza secundă, în care au întors scorul şi au jucat la adevărata lor valoare, reuşind un parţial de 18-8. Cei doi antrenori au folosit următorul lot de jucătoare: D. Ioaniţiu, B. Marin, D. Mihăilă – M. Andronache (8 goluri), B. Brînzaru (7), A. Filip (5), A. Radu (3), D. Ionescu (2), A. Ioniţă (1), A. Costăchioiu (1), S. Oprea (1), A. Bratu (1), A. Şania-Nicolaescu (1), J. Tapaloagă, A. Smaranda şi A. Constantinescu. Fetele au pauză la finalul săptămânii viitoare, aşa că următoarea partidă oficială este cea de pe 15 martie, din deplasare, cu CS Judeţean Prahova, contând pentru etapa a 15-a a Seriei B.
Tot astăzi, în Campionatul Judeţean rezervat Junioarelor 4, CSM Ploieşti – ACS Academia Junior Ploieşti 31-18 (16-11).
Săptămâna viitoare, revin pe teren şi băieţii de la J3, care vor juca duminică, 8 martie, în etapa a 11-a a Seriei C, la HC Junior BB Buzău.




