CSM BBA Petrolul Ploieşti se întoarce învinsă de la Târgu Mureş, scor 107-100 (33-22, 38-33, 18-25, 18-20), după un meci nebun, în care lipsa de reacţie defensivă din prima repriză, în care gazdele au înscris nu mai puţin de 71 de puncte, a contat enorm. E drept, revenirea de după pauză, ce ne-a adus inclusiv în situaţia de a conduce cu 97-95 cu 4 minute rămase de jucat, a dat, practic, restart partidei, dar plusul de experienţă al gazdelor şi câteva decizii ale noastre mai puţin inspirate la 2-3 atacuri consecutive au pus Mureşul din nou în avantaj: 101-97. Kenny Cooper, cu o nouă prestaţie ofensivă solidă – 21 de puncte şi 11 pase decisive pentru „double-double” – a venit cu o „triplă” pentru 101-100, dar în ultimele două minute nu am mai reuşit să marcăm şi gazdele s-au desprins, decisiv, la 107-100. Acelaşi scor ca la Timişoara, cu menţiunea că acolo s-au jucat prelungiri.
Din păcate, este a doua deplasare consecutivă, după cea din Banat, în care înscriem 100 de puncte şi ne întoarcem cu mâna goală şi a treia din ultima vreme în care suntem aproape de victorie, înfrângerea de la Rapid venind, şi ea, după ce am condus la diferenţă mare şi am primit un coş de 3 puncte în ultima secundă de joc. Privind partea plină a paharului, echipa propune baschet de calitate în special în plan ofensiv, fiind în „top 5” al Ligii Naţionale la media de puncte marcate, iar dacă reglajele din defensivă îşi vor face efectul, avem motive să credem în noi victorii precum cea de la Craiova, din primul meci al anului.
Lotul echipei noastre în această seară a fost următorul: J. Febres (23 puncte, 1×3), K. Cooper (21 puncte, 4×3, 11 pase decisive), V. Brkic (18 puncte, 8 recuperări), D. Brooks (10 puncte, 9 recuperări), C. Dinu (9, 2×3), G. Angelian (9, 1×3), A. Calenic (6), D. Raşoga (4 puncte, 7 pase decisive), Cr. Cotoară şi V. Borcan.
În etapa următoare, CSM BBA Petrolul Ploieşti va juca duminică, de la ora 18:00, în Sala „Olimpia”, în compania celor de la CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea.
