Final de meci galben-albastru: CSM BBA Petrolul Ploieşti – CSA Steaua Sharks 90-88!

Final de meci galben-albastru: CSM BBA Petrolul Ploieşti – CSA Steaua Sharks 90-88!

A treia confruntare cu Steaua din acest sezon s-a încheiat fericit pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti, care a trecut în această seară, în „Olimpia” cu 90-88 (21-20, 27-28, 19-23, 23-17) de formaţia bucureşteană şi a ajuns la un bilanţ de 3 victorii şi 4 înfrângeri în Liga Naţională de Baschet Masculin!

A fost mai greu decât în „cupă”, atunci când am câştigat la 8 puncte în timpul regulamentar şi doar la 6 după prelungiri, o explicaţie fiind şi faptul că, între timp, adversarii şi-au dublat numărul jucătorilor străini, adăugându-i pe Gray şi McKissic care au marcat astăzi 32 de puncte. Meciul a fost echilibrat de la un capăt la celălalt, cu desprinderi maxime la 8 puncte, pentru noi, respectiv la 5 în contul oaspeţilor, vestea bună fiind că, spre deosebire de anii precedenţi, reuşim să gestionăm mai bine finalurile de partidă.

A fost egal la pauză, 48-48, 67-71 după cel de-al treilea sfert şi, chiar dacă am ajuns la -5 în debutul ultimei secvenţe, 69-74, băieţii au strâns rapid rândurile şi au revenit în faţă: 75-74. Apoi, s-a mers „cap la cap” până la ultimele atacuri, dar de la 82-83 (minutul 39), am avut un „run” de 6-0 după două pătrunderi ale lui Codruţ Dinu, una încheiată cu coş, alta cu un tipinlayup pe urmărire al lui Brkic, şi două „libere” ale lui Andre Jones şi, la 88-83 cu 20 de secunde rămase din meci lucrurile erau greu de schimbat. S-a terminat 90-88 spre bucuria tot mai numeroşilor fani prezenţi în tribune, care au trăit alături de echipă în special un ultim sfert în care au contat fiecare apărare şi fiecare punct marcat.

Lotul echipei noastre în această seară a fost următorul: D. Brooks (17 puncte, 11 recuperări), A. Jones (17, 1×3), C. Dinu (14, 2×3), Brkic (13), J. Febres (9, 1×3), D. Raşoga (8, 1×3), K. Cooper (7, 1×3), Calenic (4), Cotoară (1), R. Pătraru, R. Movileanu şi V. Borcan.

Pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti urmează, sâmbătă, de la ora 20:00, meciul din deplasare cu CSM Corona Braşov, apoi, vineri, 21 noiembrie, partida de pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti.

Fetele de la Cheerleading Ploieşti, în premieră alături de echipa de baschet!

Alături de băieţi au fost în această seară, în premieră, fetele de la Cheerleading Ploieşti, reprezentate de echipa Silver Storm. Pe lângă faptul că au asigurat momentele artistice din pauzele meciului, fetele pregătite de doamna profesoară Maria Anghel au dat tonul scandărilor în special pe finalul partidei, atunci când echipa avea mare nevoie de susţinere.

Mulţumim, fetelor, şi vă mai aşteptăm alături de echipă!

Galerie foto (credit facebook.com/StartUPSportLIVE):