Prima deplasare din noul sezon pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti s-a încheiat cu o înfrângere suferită în această seară pe terenul vicecampioanei CSM CSU Raiffeisen Oradea, 96-81 (22-23, 28-19, 25-23, 21-16), însă impresia lăsată de băieţii noştri a fost, cu certitudine, una pozitivă.
Au fost multe momente în care elevii lui Mihai Popa s-au ridicat la nivelul adversarilor atât ca ritm de joc, cât şi ca realizări, diferenţa de la final fiind oarecum exagerată dacă ţinem cont de evoluţiile celor două formaţii.
Am început bine, am câştigat primul sfert şi am stat în faţă până în minutul 16, atunci când Andre Jones a pierdut o minge în faţa lui Kris Richard, iar arbitrul Alin Faur a văzut un fault antisportiv pe care nici americanul naturalizat al gazdelor nu l-a simţit, iar echilibrul s-a rupt şi Oradea a intrat la cabine cu avantaj de 8 puncte: 50-42. Sfertul al 3-lea a semănat în prima sa parte cu cel de debut, CSM BBA Petrolul Ploieşti reuşind să răstoarne rezultatul şi să treacă din nou în avantaj după un parţial de 15-6 izbutit în nici 5 minute (56-57), dar câteva decizii neinspirate în atac, în antiteză cu seria de 3 „triple” consecutive reuşită de Pridgett, au făcut să se intre în ultima secvenţă a jocului cu un ecart de 10 puncte.
Eforturile băieţilor noştri din ultimul sfert au strans scorul la un minim de 5 puncte (76-71, minutul 35) plus… o ratare de la distanţă a lui Cooper, care ne-ar fi adus la o posesie în spatele gazdelor. Oradea n-a mai riscat pe final şi a reuşit să se desprindă decisiv, ultimele minute jucându-se mai mult pentru statistici.
Lotul CSM BBA Petrolul Ploieşti la partida din această seară a fost următorul: Brkic (18 puncte), K. Cooper (17, 2×3), A. Jones (14, 4×3), D. Brooks (13), G. Angelian (6), Cr. Cotoară (6), C. Dinu (4), A. Calenic (3, 1×3), J. Febres, R. Pătraru şi D. Raşoga.
Cu băieţii noştri ne revedem sâmbătă, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor Olimpia la meciul din etapa a 4-a a Ligii Naţionale, cu CSM Târgu Mureş.
