Etapă cu un succes şi o înfrângere pentru echipele de handbal junioare ale CSM Ploieşti!

Etapă cu un succes şi o înfrângere pentru echipele de handbal junioare ale CSM Ploieşti!

A fost weekendul fetelor în handbalul juvenil românesc, iar cele două echipe ale CSM Ploieşti implicate în acest moment în competiţii oficiale, junioarele 2 şi junioarele 3, au avut programate meciuri pe teren propriu, încheiate oarecum conform calculelor hârtiei, cu o înfrângere şi o victorie.

Junioarele 3 au jucat ieri şi au avut misiune uşoară în Sala „Olimpia”, în compania celor de la CSŞ Ploieşti. Fetele pregătite de Robert Comendant s-au impus cu 48-25 (22-13) la capătul unui joc pe care l-au avut la discreţie din primul până în ultimul minut. Pentru echipa noastră, au jucat: I. Dan, Şt. Vişan – D. Constantinescu (8 goluri), N. Comendant (7), I. Plătică-Căpitanu (6), B. Bălăşoiu (6), B. Sora (5), N. Cursaru (4), I. Petre (3), Şt. Iordache (3), M. Enache (2), R. Nedelescu (2), S. Popa (1), C. Petre (1), D. Mîndricel şi A. Mihai.

În etapa a 3-a a Seriei D, programată sâmbătă, 4 octombrie, fetele vor juca pe teren propriu cu CS Ariceştii Rahtivani.

Junioarele 2 au debutat astăzi în noul sezon, dar au avut o misiune dificilă în faţa Dunării Brăila, formaţie care investeşte serios inclusiv la nivel de junioare, adunând jucătoare de valoare din ţară. În acest context, fetele pregătite de Leonard Cristescu şi Geta Opincariu au pierdut astăzi în Sala „Olimpia” cu 27-16 (13-8) după un meci în care, conform statisticii oficiale, portarul oaspetelor, Ariana Ardeleanu a avut 22 de intervenţii, iar cea mai bună marcatoare a lor a fost chiar jucătoarea transferată în această vară de la CSM Ploieşti, Sara Curcan (8 goluri).

Pentru echipa noastră, au jucat: D. Ioaniţiu, D. Mihăilă, B. Marin – M. Andronache (6 goluri), A. Bratu (3), D. Ionescu (3), A. Filip (2), B. Brînzaru (1), A. Constantinescu (1), A. Alecu, C. Diaconu, A. Radu, A. Ioniţă, S. Oprea, D. Nica şi M. Păuna. În runda a 2-a a Seriei B, fetele vor juca duminică, 5 octombrie, la ALH Dinamic Focşani.

Programul celorlalte echipe ale CSM Ploieşti este următorul:

– după ce au stat în prima etapă, din acest weekend, juniorii 2 vor juca sâmbătă, 4 octombrie, pe teren propriu, cu CSO Mizil;

juniorii 1 debutează duminică, 5 octombrie, în deplasare, cu CSM Constanţa;

juniorii 3 au avut pauză în acest weekend şi vor juca duminică, 5 octombrie, în etapa a 2-a, pe teren propriu cu CSM Adjud 1946.

Galerie foto, J3F, CSŞ Ploieşti – CSM Ploieşti

Galerie foto, J2F, CSM Ploieşti – HC Dunărea Brăila