Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti se întoarce pe podiumul naţional după o pauză de un an, titlul de campioană J4, din 2023, fiind urmat în acest sezon de cel de vicecampioană la nivelul generaţiei 2010-2011! Numitorul comun al celor două performanţe este CSM Bucureşti, formaţie pe care fetele pregătite de Leonard Cristescu şi Geta Opincariu au învins-o în urmă cu doi ani în finală, dar în faţa căreia au cedat de data aceasta în ultimul act al Turneului Final de la Odorheiu Secuiesc. De altfel, gruparea bucureşteană este singura în faţa căreia CSM Ploieşti a pierdut în acest sezon într-un parcurs cu 29 de meciuri şi numai două înfrângeri: prima, sâmbătă, în Grupa 1 a Turneului Final, 25-32 (9-11), şi cea de-a doua, astăzi, 26-27 (12-15), în marea finală a campionatului.
La Odorheiu Secuiesc, fetele noastre au ocupat poziţia secundă în clasamentul Grupei 1 şi au avut, ieri, o semifinală complicată în compania Coronei Braşov, formaţie pe care au condus-o în permanenţă până aproape de final, inclusiv la 7 goluri diferenţă, dar în faţa căreia au fost cât p-aci să piardă la ultima fază, adversarele având un atac de câteva secunde la 26-26. S-a intrat în prelungiri şi ploieştencele au gestionat foarte bine cele 10 minute suplimentare, asigurându-şi calificarea în finala campionatului după un „parţial” de 6-1.
Finala de astăzi a semănat ca dramatism cu semifinala, numai că, de data aceasta, CSM Ploieşti a fost cea care a revenit după un debut ezitant, în care bucureştencele au condus şi la 6 goluri, a avut avans de un gol la intrarea în ultimele 10 minute (23-22 şi 24-23), a egalat la 26 când mai erau 40 de secunde din meci, dar a încasat golul care avea să se dovedească decisiv când mai rămăseseră fix 19 secunde. Time-out şi trei tentative de a egala din nou, ultima soldată cu gol al Biancăi Brînzaru, venit însă – au decis arbitrii – după sirena de final!
Înfrângere la un gol, 26-27, şi titlul de vicecampioane pentru fetele pregătite de Leonard Cristescu şi Geta Opincariu, performanţă pentru care merită toate felicitările la capătul unui sezon în care au cedat numai în faţa campioanelor!
Trio-ul Brînzaru-Andronache-Curcan, în echipa ideală a Turneului Final!
Aşa cum era de aşteptat, trei dintre fetele noastre s-au regăsit în echipa ideală a turneului, CSM Ploieşti oferind linia de „9 metri” a celui mai bun 7 al competiţiei: Bianca Brînzaru – cel mai bun inter stânga, Miruna Andronache – cel mai bun centru şi Sara Curcan – cel mai bun inter dreapta!
Cele trei jucătoare au fost şi cele mai bune marcatoare ale echipei noastre, încheind turneul cu 32 de goluri (Brînzaru – locul 3 în clasamentul general), 29 (Curcan – locul 6) şi 28 (Andronache – locul 7). În „top 10” marcatoare s-a aflat şi extrema stângă Ana Maria Filip, cu 24 de goluri.
Bravo, fetelor!
Rezultatele fetelor noastre în cadrul Turneului Final de la Odorheiu Secuiesc au fost următoarele:
Grupa 1
CSM Bucureşti – CSM Ploieşti 32-25 (11-9)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Marin, B. Constantin, D. Puţaru – B. Brînzaru (7 goluri), A. Filip (6), S. Curcan (5), D. Constantinescu (4), M. Andronache (3), D. Ionescu, A. Alecu, D. Marin, A. Ioniţă, C. Nedelcu, S. Oprea şi A. Bratu.
Jucătoarea meciului la CSM Ploieşti: Miruna Andronache.
CSM Ploieşti – CSM Unirea Slobozia 26-22 (15-11)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Marin, B. Constantin, D. Puţaru – M. Andronache (9 goluri), S. Curcan (5), A. Filip (5), A. Alecu (3), D. Constantinescu (1), D. Marin (1), S. Oprea, D. Ionescu, A. Bratu, A. Ioniţă şi C. Nedelcu.
Jucătoarea meciului la CSM Ploieşti: Sara Curcan.
ACS Târgu Mureş – CSM Ploieşti 23-35 (6-20)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu (1 gol), B. Marin, B. Constantin, D. Puţaru – M. Andronache (7 goluri), B. Brînzaru (7), S. Curcan (6), D. Ionescu (5), D. Constantinescu (4), D. Marin (2), A. Alecu (1), A. Ioniţă (1), A. Filip (1), S. Oprea, A. Bratu şi C. Nedelcu.
Jucătoarea meciului la CSM Ploieşti: Sara Curcan.
Semifinala
CSM Ploieşti – CSM Corona Braşov 32-27 (26-26, 16-13)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Marin, B. Constantin, D. Puţaru – B. Brînzaru (13 goluri), S. Curcan (7), M. Andronache (4), D. Constantinescu (3), A. Filip (3), A. Alecu (2), D. Ionescu, D. Marin, A. Ioniţă, C. Nedelcu, S. Oprea şi A. Bratu.
Jucătoarea meciului la CSM Ploieşti: Bianca Brînzaru.
Finala
CSM Ploieşti – CSM Bucureşti 26-27 (12-15)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Marin, B. Constantin, D. Puţaru – A. Filip (9 goluri), S. Curcan (5), M. Andronache (5), B. Brînzaru (3), A. Alecu (2), D. Constantinescu (2), A. Ioniţă, D. Marin, C. Nedelcu, S. Oprea, A. Bratu şi D. Ionescu.
Jucătoarea meciului la CSM Ploieşti: Ana Maria Filip.
Lotul de jucătoare care a reuşit performanţa din acest sezon arată astfel: Daria Ioaniţiu, Bianca Marin, Delia Puţaru şi Bianca Constantin (portari), Miruna Andronache, Sara Curcan, Bianca Brînzaru, Ana Maria Filip, Sabina Oprea, Alisia Alecu, Daria Ionescu, Daria Marin, Diana Constantinescu, Alexia Bratu, Cosmina Nedelcu şi Ana Miruna Ioniţă (jucătoare de câmp).
Felicitări tuturor!