Patru baschetbalişti de la CSM Petrolul Ploieşti, convocaţi la naţionalele „U16” şi „U18” ale României!

Patru baschetbalişti de la CSM Petrolul Ploieşti, convocaţi la naţionalele „U16” şi „U18” ale României!

Trei dintre jucătorii de la CSM Petrolul Ploieşti au fost convocaţi pentru o nouă acţiune a lotului naţional de baschet „U16” al României, pregătit de Ionuţ Ivan, Elena Florea, Loredana Munteanu şi Robert Munteanu, ce se va desfăşura în perioada 27 aprilie – 3 mai, la Ploieşti. Este vorba despre David Raşoga, Federico Diaconescu şi Vlad Borcan, sportivi care au fost prezenţi şi la precedentul stagiu al „tricolorilor”, început tot la Ploieşti şi continuat cu trei meciuri de verificare susţinute la Belgrad.

Acţiunea de la Ploieşti prevede numai antrenamente şi face parte din programul de pregătire pentru participarea la Campionatul European U16, Divizia B, programat în perioada 8-17 august la Skopje, în Macedonia de Nord. La întrecerea continentală, România este repartizată în Grupa C, alături de Slovacia, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca şi Norvegia.

La rândul lui, Petru Voiculescu a fost convocat la o acţiune a lotului naţional „U18”, care va efectua un stagiu centralizat la Bucureşti, în perioada 28 aprilie – 3 mai, în incinta Complexului Sportiv Naţional „Arcul de Triumf”. Pe lista selecţionerilor Cătălin Ştefănescu şi Alexandru Gliga se aflau, bineînţeles, şi Codruţ Dinu şi George Angelian, însă cei doi au fost lăsaţi să joace pentru echipa de seniori a CSM Petrolul Ploieşti în play-out-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95.

„Naţionala” Under 18 se pregăteşte pentru Campionatul European de Baschet „U18”, Divizia B, ce va avea loc în perioada 26 iulie – 4 august, tot la Skopje, în Macedonia de Nord. „Tricolorii” fac parte din Grupa A, alături de Slovacia, Muntenegru, Bulgaria şi Olanda.