Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, Premiul „Capitala Tineretului 2024” şi „Cupa Guillaume Fillet”!

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, Premiul „Capitala Tineretului 2024” şi „Cupa Guillaume Fillet”!

Duminică, 31 martie, începând cu ora 9:45, Hipodromul Ploieşti va fi gazda celei de-a doua reuniuni hipice oficiale din acest an, pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, o organizează cu sprijinul partenerilor Retro Cars România – sponsor principal, Ferrucio Tower şi Hotel Casa Stimatu.

Va fi un eveniment cu nu mai puţin de şase curse în program – cinci de trap şi una de galop – dintre care se disting Premiul „Capitala Tineretului 2024” (ora 11:15), cursă de trap din categoria Gold, cu plecare la bandă, şi „Cupa Guillaume Fillet” (ora 11:35), cursă de galop rezervată cailor din rasa pursânge arab şi organizată de Federaţia Hipică Română în memoria lui Guillaume Fillet, mare iubitor al galopului şi întemeietor al Asociaţiei Române a Calului Arab de Curse, din România. Nu trebuie ratat nici Premiul „De la cal, la cai putere” (ora 11:50), care readuce în prim-plan evenimentul dedicat maşinilor retro, pe care Retro Cars România îl va organiza şi în acest an, în perioada 21-23 iunie.

Reuniunea va fi deschisă, la ora 9:45, de Premiul „Casa Stimatu”, urmat, la 10:15, de Premiul „Retro Cars România” şi, la 10:45, de Premiul „Ferrucio Tower”. Se va continua cu cele două curse importante ale zilei, Premiul „Capitala Tineretului 2024” şi „Cupa Guillaume Fillet”, pentru ca, în încheierea zilei hipice, să se desfăşoare Premiul „De la cal, la cal putere”.

Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori va fi amenajat un „fun corner” unde aceştia se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Programul reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab