Handbal: Delia Roşu şi Maria Ioniţă, convocate la lotul naţional de cadete al României!

Handbal: Delia Roşu şi Maria Ioniţă, convocate la lotul naţional de cadete al României!

Două dintre sportivele secţiei de handbal a CSM Ploieşti, Delia Roşu şi Maria Ioniţă, au fost convocate pentru o nouă acţiune a lotului naţional de cadete al României, programată în perioada 28 martie – 7 aprilie!

Fetele se vor prezenta joi, 28 martie, la Baia Mare, pentru un scurt stagiu centralizat, după care se va merge în Ungaria, la un Turneu Internaţional ce se va desfăşura la Siofok.

Dacă Delia Roşu este o obişnuită a lotului condus de Elena Moise şi Cristian Gherman, cu care  a ocupat recent locul al 6-lea la Jocurile Mediteraneene desfăşurate la Podgorica (Muntenegru), în schimb, în cazul Mariei Ioniţă este vorba despre o revenire sub „tricolor”, ea participând în trecut la diverse stagii de pregătire ale generaţiei 2008-2009.

Pregătite la club de Cristi Roşu şi Geta Opincariu, Delia evoluează pe orice poziţie la linia de „9 metri”, fiind, totuşi, la bază, conducător de joc, iar Maria poate juca atât ca pivot, cât şi ca inter stânga.