Nataţie: Alexandra Dosaru, 3 medalii la Etapa Regională a Campionatelor Naţionale „10-11 ani”!

Nataţie: Alexandra Dosaru, 3 medalii la Etapa Regională a Campionatelor Naţionale „10-11 ani”!

Sportiva secţiei de nataţie a CSM Ploieşti, Alexandra Dosaru (11 ani), şi-a asigurat prezenţa la Finala Campionatelor Naţionale rezervată copiilor de 10-11 ani după ce s-a clasat pe podium la Etapa Regională din acest weekend, de la Izvorani, în probele de 200 metri liber şi 200 metri mixt. Ea a obţinut medalia de aur la „200 metri liber”, realizând cel mai bun timp din 2024 în această probă, şi pe cea de argint la „200 metri mixt”, cu al doilea timp din 2024, îndeplinind, totodată, baremele de calificare la competiţia programată în luna iunie!

La Izvorani, sportiva pregătită de Tamara Costache şi Ciprian Toma a luat startul şi în două probe de 50 metri, reuşind să intre în posesia medaliei de argint la „50 metri spate”.

La etapa regională organizată la Izvorani au participat 320 de sportivi de la 25 de cluburi din Muntenia.

La finalul săptămânii viitoare, urmează, tot la Izvorani, Etapa Regională rezervată sportivilor în vârstă de 12-13 ani, la care CSM Ploieşti va fi reprezentat de Alexandra Avram (13 ani), Elena Literă (12 ani) şi Cătălin Alexandrescu (12 ani).

Galerie foto: