Judo: Rareş Arsenie, campion naţional al categoriei „-100 kg” la nivelul Juniorilor 1!

Judo: Rareş Arsenie, campion naţional al categoriei „-100 kg” la nivelul Juniorilor 1!

Sala Sporturilor Olimpia a găzduit, ieri, Finala Campionatelor Naţionale de Judo pentru Juniori 1 – „U21”, prilej pentru sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti să obţină trei medalii – una de aur, una de argint şi una de bronz – un loc V şi trei locuri VII!

Principala performanţă i-a aparţinut lui Rareş Arsenie, cel care a devenit campion naţional la categoria de greutate „-100 kg”. Titlul de vicecampion a fost obţinut de David Ţugui (+100 kg), iar medalia de bronz a fost cucerită de Ana Tunea (-44 kg).

Locul a V-lea a fost ocupat de Andrada Minea (+78 kg), iar pe locul al VII-lea au venit Andrei Cristescu (-66 kg), Mihai Boghici (-73 kg) şi Ioana Petraru (-78 kg).

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.

Parte din programul „Ploieşti – Capitala Tineretului din România 2024” şi organizată de Federaţia Română de Judo, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, CSM Ploieşti, Fundaţia Judeţeană de Tineret Prahova, ACS Arhivarul Ploieşti şi Agenţia Naţională pentru Sport, competiţia a avut la start 260 de sportivi de la peste 75 de cluburi din ţară.

Galerie foto: