CSM Petrolul Ploieşti U13, o victorie şi două înfrângeri în turneul de la Târgovişte

CSM Petrolul Ploieşti U13, o victorie şi două înfrângeri în turneul de la Târgovişte

Echipa de baschet U13 a CSM Petrolul Ploieşti a participat, în acest weekend, la cel de-al doilea turneul al sezonului, primul din Faza a II-a, fiind repartizată în Grupa A, alături de ABC Leii Bucureşti, CSŞ Târgovişte 1 şi CSŞ Târgovişte 2.

Meciurile s-au desfăşurat ieri şi astăzi în Sala “CSŞ Ioan Valerian” din Târgovişte, iar băieţii pregătiţi de Marian Angelian au înregistrat o victorie şi două înfrângeri, păstrând însă şanse reale de calificare în faza următoare. Şi asta, atât pentru că lupta pentru locul al 2-lea al clasamentului se va duce în trei, cu CSŞ Târgovişte 1 şi 2, fiecare formaţie având acelaşi bilanţ – un succes şi două eşecuri -, cât şi dacă ţinem cont că înfrângerea suferită astăzi, la prânz, în faţa celor de la CSŞ Târgovişte 2, a venit în prelungiri, după un ultim sfert pe care adversarii l-au câştigat la 11 puncte.

Rezultatele înregistrate de băieţi au fost următoarele:

CSM Petrolul Ploieşti – ABC Leii Bucureşti 39-69 (11-20, 14-6, 5-20, 9-23)

CSŞ Târgovişte 2 – CSM Petrolul Ploieşti 45-41 (13-8, 2-12, 2-8, 22-11, 6-2), după prelungiri

CSM Petrolul Ploieşti – CSŞ Târgovişte 1 67-39 (22-6, 13-12, 11-10, 21-11)

Din păcate, victoria din această seară a fost umbrită de o accidentare destul de gravă pe care a suferit-o David Samoilă – o fractură la picior după ce un adversar a căzut peste el -, colegii dedicându-i succesul obţinut în faţa dâmboviţenilor. Însănătoşire grabnică, David!

Calculele pentru Turneul al 3-lea, programat în weekendul 2-3 martie şi în care se vor juca meciurile retur, sunt destul de complicate, de reţinut fiind că băieţii noştri au momentan avantaj la coşaverajul “în trei”, CSŞ Târgovişte 1 câştigând la numai 6 puncte disputa cu CSŞ Târgovişte 2.

Lotul de jucători folosit de Marian Angelian în turneul din acest weekedn a fost următorul: Mihai Popovici, Eric Dobre, Sebastian Frâncu, Ştefan Radu, Vlad Ştefan, Călin Dragomir, Ştefan Feraru, Matei Răducanu, Alexandru Măncilă, David Samoilă, Alexandru Iambu şi Cristian Radu Popa.