LNBM: CSM Petrolul Ploieşti – CSM Constanţa, primul meci oficial al sezonului în „Olimpia”!

LNBM: CSM Petrolul Ploieşti – CSM Constanţa, primul meci oficial al sezonului în „Olimpia”!

Baschetul din Liga Naţională revine, în weekend, în Sala Sporturilor Olimpia, odată cu meciul pe care CSM Petrolul Ploieşti îl va susţine, sâmbătă, la ora 18:00, în compania formaţiei CSM Constanţa! Partida contează pentru etapa a 2-a a Conferinţei B din Liga Naţională de Baschet Masculin Getica 95 şi este prima confruntare pe care baschetbaliştii antrenaţi de Mihai Popa o dispută pe teren propriu în această stagiune.

Băieţii noştri vin după trei meciuri jucate deja în deplasare în acest sezon, cele două victorii de la Craiova, în urma cărora s-a obţinut calificarea la Turneul Final al Cupei României, şi înfrângerea de la Piteşti, din prima etapă a Ligii Naţionale, şi au parte la debutul în faţa propriilor suporteri de un adversar dificil. CSM Constanţa s-a reorganizat în această vară, l-a numit antrenor pe Dan Fleşeriu şi s-a întărit inclusiv cu doi componenţi ai echipei naţionale a României, Dragoş Diculescu şi Roland Torok, aşa că partida de mâine seară se anunţă extrem de dificilă.

„Ne aşteaptă un meci greu, în compania unei echipe solide, care practică un baschet în viteză, agresiv. Constanţa are un antrenor cu experienţă în Liga Naţională şi se bazează pe jucători de calitate, inclusiv pe cei doi componenţi ai echipei naţionale a României, Torok şi Diculescu, pe care i-a adus în această vară. Noi am încercat să ne refacem fizic şi mental după înfrângerea de la Piteşti şi cred că ne-am pregătit bine în această săptămână. Ca de obicei, ne-am propus să practicăm un baschet bun, să lăsăm toată energia pe parchet şi asta să ne aducă un rezultat pozitiv, mai ales că este primul meci oficial în faţa suporterilor noştri. Îi aşteptăm la sală să ne susţină şi îi asigur că vom face totul pentru a le face o bucurie sâmbătă seară!”, spune antrenorrul principal al echipei noastre, Mihai Popa.

În ceea ce priveşte efectivul pentru partida de mâine, vestea bună este că investigaţiile făcute de Codruţ Dinu au arătat că este apt de joc, astfel încât staff-ul tehnic se va putea baza pe toţi jucătorii din lot.

Meciul va putea fi urmărit şi pe canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet, accesând următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=EibZfH9Qt4k.

Accesul publicului este liber.