David Ilie, eliminat în „optimi” la Campionatul European de Box pentru Tineret!

David Ilie, eliminat în „optimi” la Campionatul European de Box pentru Tineret!

Sportivul secţiei de box a CSM Ploieşti, David Ilie, a fost eliminat în optimile de finală ale Campionatului European de Box pentru Tineret din Armenia, categoria „71 kg”, după ce a pierdut, în această seară, decizie 1-4, în faţa polonezului Daniel Aleks Urbanski.

Elevul lui Titi Tudor, asistat din colţ la competiţia de la Erevan de Dorel Simion, nu a făcut cel mai bun meci al său, dar merita, cu siguranţă, mai mult credit din partea arbitrilor judecători la capătul unei confruntări pe care a condus-o în marea majoritate a timpului. A ţinut permanent centrul ringului şi şi-a dominat oponentul, dar arbitrii nu l-au văzut mai bun decât polonezul nici măcar în ultima repriză, în care, probabil ştiind scorul primelor două, s-a dus peste adversar şi i-a fost, evident, superior.

„După părerea mea, David merita decizia, scorul de 4-1 în favoarea polonezului fiind absolut nedrept. Din păcate, aşa suntem noi, românii, văzuţi la nivel european şi dacă nu faci un meci foarte bun, în care să nu fii la mâna arbitrilor, rişti şi astfel de decizii! E păcat, dar nu trebuie ca David să facă o dramă din asta, ci să muncească şi mai mult, pentru că este la început de carieră şi ocazii să arate că are valoare vor mai fi!”, a comentat antrenorul coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, maestrul Titi Tudor.