Echipa de baschet „U14” merge „ceas” şi în Faza Semifinală: trei victorii la Craiova!

Echipa de baschet „U14” merge „ceas” şi în Faza Semifinală: trei victorii la Craiova!

Faza semifinală a campionatului nu a adus mari schimbări pentru echipa de baschet „U14” a CSM Petrolul Ploieşti, care a înregistrat trei noi victorii în cadrul primului turneu al Grupei Valorice A, desfăşurat ieri şi astăzi la Craiova!

Băieţii noştri au trecut, aseară, cu 71-36 de ACS Stomart Iaşi, pentru ca, astăzi, să se impună cu 81-50 în disputa cu gazdele de la ACS Îngerii Băniei Craiova şi cu 66-37 în confruntarea cu ABC Laguna Bucureşti.

Lotul de jucători utilizat de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir în acest turneu a fost următorul: Vlad Borcan, David Iordăchescu, Roberto Săndulescu, Ciprian Coniac, Teodor Mihalea, Tudor Mihalea, Alexandru Petre, Andrei Marcu, Ştefan Dobre, David Ilie, Darius Coman, Rareş Tudorie, Andrei Nicolae şi Filip Barbu.

Cel de-al doilea turneu, în care se va juca în compania celorlalte două formaţii din grupă, ACS Dan Dacian Negru Bucureşti şi ACS Alpha Sport Team Sibiu, este programat în perioada 11-12 februarie. Primele patru clasate din cele două Grupe Valorice A se vor califica pentru Turneul Final (1-5 martie 2023).