Baschet, Cupa României: Oradea, o „nucă” (prea) tare pentru CSM Petrolul Ploieşti

Baschet, Cupa României: Oradea, o „nucă” (prea) tare pentru CSM Petrolul Ploieşti

Cu formatul şi regulamentul din acest sezon, Cupa României era oricum un obiectiv greu de abordat pentru CSM Petrolul Ploieşti, iar după o tragere la sorţi care ne-a adus într-o grupă alături de două dintre formaţiile din „top 4” în sezonul trecut, CSM CSU Oradea şi FC Argeş Piteşti, misiunea unei eventuale accederi la Turneul Final a devenit cvasi-imposibilă. În condiţiile în care alte grupe sunt clar mult mai dezechilibrate şi vor fi formaţii care vor avea coşaveraj bun chiar şi cu o înfrângere suferită, băieţii noştri aveau nevoie de două victorii în grupa din „Olimpia” pentru a obţine calificarea în „Final 8”-ul competiţiei.

Cum însă regula ce impune utilizarea unui jucător român U23 pe toată durata partidelor înseamnă, practic, pentru antrenorul Mihai Popa să apeleze la sportivii U16 din lot – Codruţ Dinu, George Angelian şi Robert Pătraru – plus „veteranul” de 19 ani Odysseas Iancu, era greu de crezut că, în special în faţa unei formaţii experimentate precum cea orădeană, se pot face prea multe. Dacă mai adăugăm şi diferenţa de prospeţime dintre cele două echipe, noi venind după un joc cu campioana U-BT Cluj-Napoca, iar oaspeţii de la odihnă, dar şi absenţa de ultim moment a lui Bogdan Popa, care a acuzat o accidentare încă din prima parte a confruntării de joi şi, deşi a încercat să forţeze şi s-a încălzit astăzi, nu a putut juca, victoria orădenilor, scor 97-69 (27-18, 21-13, 21-17, 28-21), nu a fost chiar surprinzătoare. Evident, era de dorit ca diferenţa să fie mult mai mică, însă oaspeţii au forţat permanent pentru a obţine un coşaveraj bun şi, în plus, au prins şi o zi de excepţie la aruncările de la distanţă, la care au avut un procentaj de… 61% (14/23).

Pentru CSM Petrolul Ploieşti au jucat în această seară: Brkic (14 puncte), Mitchell (13, 3×3), Misters (12, 2×3), O. Popa Calotă (9, 2×3), Funderburk Jr. (7, 1×3), Sekulovic (6), C. Dinu (4), G. Angelian (2), Milin (2), Cr. Chiţu, O. Iancu şi R. Pătraru.

Mâine, de la ora 17.00, se joacă CSM CSU Oradea – FC Argeş Piteşti, iar turneul se încheie luni, cu partida FC Argeş Piteşti – CSM Petrolul Ploieşti, programată la ora 19.00.

Galerie foto: