Echipa de handbal junioare 3, învinsă în derbiul cu Corona Braşov

Echipa de handbal junioare 3, învinsă în derbiul cu Corona Braşov

Calificată deja la Turneul Final al campionatului, echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti şi-a încheiat, astăzi, parcursul din Grupa Valoare 2 o dată cu derbiul susţinut, în Sala Sporturilor Olimpia, în compania formaţiei alături de care merge între primele opt echipe ale acestei categorii de vârstă, Corona Braşov.

Oaspetele s-au impus cu 31-25 (11-7, 10-12, 10-6) la capătul unui meci intens, chiar dur pe alocuri, în care orgoliile au făcut ca jocul să depăşească în unele momente limitele sportivităţii, chiar şi în lipsa unei mize sportive evidente, ambele echipe fiind deja calificate la Turneul Final.

Antrenorii Geta Opincariu şi Cristi Roşu au mizat în partida de astăzi pe următoarele jucătoare: E. Coşerea-Pîtiu, F. Cernat – A. Popescu (7 goluri), A. Niţă (6), D. Roşu (5), Şt. Ghiţă (5), E. Petrescu (1), I. Simion (1), A. Nicolae, A. Stoica şi B. Pîrvulescu.

Chiar dacă, în celelalte Grupe Valoare, ultima etapă este programată în weekend, se ştiu deja cele opt formaţii care merg la Turneul Final, partenerele de întrecere ale CSM Ploieşti urmând să fie: ACS Lucian Bute Galaţi, CSŞ Bacău (Grupa Valoare 1), Corona Braşov (Grupa Valoare 2), CSM Slatina, CSŞ Făgăraş (Grupa Valoare 3), CS Marta Baia Mare şi AHCS Cîtu Timişoara (Grupa Valoare 4). Lupta pentru titlul de campioană se va da în perioada 25-29 mai, locaţia urmând să fie stabilită după încheierea fazei grupelor valoare.

Galerie foto: