Baschet, Liga Naţională: Oradea, ţintă dificilă pentru CSM Petrolul Ploieşti!

Baschet, Liga Naţională: Oradea, ţintă dificilă pentru CSM Petrolul Ploieşti!

La aproape două săptămâni de la ultima apariţie oficială, echipa de baschet seniori a clubului revine, mâine, pe parchet cu prilejul meciului pe care îl va susţine, la Oradea, în cadrul etapei a 10-a a Ligii Naţionale.

CSM Petrolul Ploieşti vine după patru înfrângeri consecutive şi un rezultat pozitiv ar fi ideal mâine, însă misiunea pare dificilă în contextul în care Oradea a depăşit perioada mai puţin fastă din debutul sezonului şi, recomandată de calificarea obţinută în Top 16 al FIBA Europe Cup, dar şi de cele şase victorii consecutive realizate în Liga Naţională, ce au propulsat-o pe primul loc al clasamentului, porneşte, în mod cert, cu prima şansă. Am putea profita, poate, de oboseala acumulată de trupa lui  Cristian Achim în această săptămână, în care a susţinut două partide restante, marţi şi joi, însă victoriile clare obţinute, 95-41 la CSM VSKC Miercurea Ciuc şi 93-64, acasă, cu CS Rapid Bucureşti vorbesc despre o formaţie aflată în formă maximă.

„Întâlnim o echipă care în ultimii ani a fost pe podiumului Ligii Naţionale, cu jucători experimentaţi şi de valoare, aflată într-o formă foarte bună. Va fi un meci foarte greu, mai ales în contextul în care nouă s-ar putea să ne lipsească doi-trei jucători importanţi, motiv pentru care nici nu ne-am putut antrena în efectiv complet în ultima săptămână. Sperăm totuşi, să facem un meci bun şi să arătăm o revenire de formă după rezultatele mai puţin bune din ultima vreme”, a declarat coordonatorul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.

Programat mâine seară, cu începere de la ora 17.00, meciul dintre CSM CSU Oradea şi CSM Baschet Petrolul Ploieşti va fi transmis de Digisport, dar va putea fi urmărit şi pe canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).