Şahiştii de la CSM Ploieşti, 3 medalii obţinute la Festivalul Internaţional „Florin Gheorghiu”!

Şahiştii de la CSM Ploieşti, 3 medalii obţinute la Festivalul Internaţional „Florin Gheorghiu”!

Patru dintre sportivii secţiei de şah a CSM Ploieşti au participat, sâmbătă şi duminică, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Şah „Florin Gheorghiu”, competiţie găzduită de Phoenicia Grand Hotel, din Bucureşti. Trei dintre ei au avut evoluţii foarte bune şi au reuşit să intre în posesia medaliilor puse la bătaie de organizatorii de la Academia de Şah, ACS Oxygen Bucureşti şi Phoenicia Grand Hotel, bilanţul fiind de o medalie de aur, una de argint şi una de bronz.

Anamaria Raţă a ocupat locul I la senioare, Antonia Ciapă a fost a II-a în concursul junioarelor, iar Teodor Szocs a venit pe locul al III-lea la categoria „sub 2100 ELO”, fiind, totodată, şi al IV-lea în clasamentul general. Cel de-al patrulea sportiv prezent în concurs a fost Andrei Raţă, însă el nu a reuşit să urce pe podiumul de premiere.

Tot în weekend, antrenorul coordonator al secţiei de şah a CSM Ploieşti, Petre Nicolae Grigore, a fost invitat, împreună cu fiica sa, Melania, să ia parte la emisiunea de şah „Strategie în alb şi negru”, moderată de Arina Delcea şi Delia Luca la Realitatea Plus TV. Printre temele abordate s-au numărat intuiţia psihologică în sport, triunghiul sportiv-antrenor-părinte sau pregătirea psihologică în şah, însă, dacă veţi urmări emisiunea în link-ul de mai jos, cu siguranţă veţi fi fermecaţi de răspunsurile date de Melania Grigore, mica şahistă a clubului nostru, în vârstă de doar 5 ani şi jumătate, dezvăluind câteva dintre „secretele” vieţii de sportiv pregătit de părinte.