Atletul Marius Ionescu, bronz pentru România la Campionatul Balcanic de Semimaraton!

Atletul Marius Ionescu, bronz pentru România la Campionatul Balcanic de Semimaraton!

Atletul clubului nostru, Marius Ionescu, a făcut parte, alături de Ştefan Gavril, din delegaţia care a reprezentat România la Campionatul Balcanic de Semimaraton ce a avut loc la Zagreb (Croaţia), în weekend-ul care tocmai a trecut.

În cursa desfăşurată duminică, ei au obţinut locul al 3-lea în concursul pe echipe, cu un total de 2:18.32, performanţele lor individuale fiind: locul al 4-lea pentru Ştefan Gavril, în 1:07.11, respectiv locul al 7-lea pentru Marius Ionescu, în 1:11.21 ore. Prima poziţie a fost ocupată de Turcia (2:13.19), iar cea de-a doua, de Republica Moldova (2:13.47 ore).

Concursul individual a fost câştigat de moldoveanul Maxim Răileanu (1:05.58), urmat de turcii Yavuz Agrali (1:06.23) şi Murat Emektar (1:06.56).