Weekend cu trei înfrângeri pentru echipele de handbal ale clubului

Weekend cu trei înfrângeri pentru echipele de handbal ale clubului

Trei dintre echipele de handbal ale CSM Ploieşti au avut programate meciuri în acest weekend şi toate au pierdut, din păcate, în faţa unor adversari care, ce-i drept, porneau ca favoriţi.

Primii care au jucat au fost juniorii 3 ai clubului, care au avut misiune imposibilă la debutul în Grupa Valoare 2, în faţa celor de la CSM Bucureşti. Formaţia venită după 10 victorii consecutive în prima parte a sezonului şi având un lot ce a reunit două generaţii de campioni din vara trecută, de la juniori 4 şi juniori 3, a dominat clar disputa cu mai neexperimentaţii elevi ai Ramonei Ştefan, iar scorul spune totul: 12-42 (4-21). Diferenţa de pe tabelă a reflectat, în primul rând, ecartul fizic existent între cele două formaţii, oaspeţii având cel puţin 4-5 jucători care ar face faţă fără probleme la nivelul juniorilor 2!

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: B. Nuţă, D. Ştefan – D. Ioniţă (4), M. Sîrbu (3), B. Bondarenko (2), M. Crăciun (1), D. Constantin (1), D. Dobrogeanu (1), I. Stănescu, M. Matei, D. Pioaru, Şt. Vîlcu, R. Enescu, R. Ciupitu, A. Dumitrache şi A. Voicu.

În etapa a doua a Grupei Valoare 2, băieţii noştri vor juca, sâmbătă, în deplasare, la HC „Talentul este cheia” Bucureşti.

Tot sâmbătă, la prânz, junioarele 2 au susţinut prima partidă din Grupa Speranţă 2, cedând cu 34-26 (14-13) în deplasarea de la ACSO Viitorul Pantelimon. Fetele pregătite de Robert Comendant au condus în prima repriză cu 4-1 şi 12-11 şi au fost în meci până în minutul 40, când gazdele conduceau cu doar două goluri (20-18), însă ultimele 20 de minute au adus desprinderea gazdelor. S-a făcut 23-18, apoi 25-19 şi 28-20, diferenţă ce avea să se consemneze şi la finalul celor 60 de minute de joc.

Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: A. Floroiu, M. Neagu – A. Leescu (7 goluri), D. Grădişteanu (7), N. Jianu (3), B. Andronache (3), M. Radu (2), B. Stanciu (2), D. Stanciu (1), M. Popescu (1), I. Manolache, M. Iordache.

Cea de-a treia echipă care a evoluat în acest weekend a fost cea care combate în Seria B a Diviziei A, elevii lui Silviu Stănescu având deplasare grea, la CSU Piteşti. Partida a avut loc astăzi, la prânz, iar gazdele s-au impus cu 38-26 (18-12). În runda următoare a eşalonului secund, băieţii noştri vor sta, dar au programat un meci important la nivelul juniorilor 1, în Grupa Valoare 2, acolo unde au obiectiv calificarea la turneul final al campionatului. CSM Ploieşti va juca, sâmbătă, la penultima clasată, LPS Iolanda Balas Soter Buzău.

Galerie foto, Juniori 3: CSM Ploieşti – CSM Bucureşti 12-42 (4-21)