Echipa de baschet fete „U14”, turneu cu o victorie şi un eşec în „Olimpia”

Echipa de baschet fete „U14”, turneu cu o victorie şi un eşec în „Olimpia”

Echipa de baschet fete „U14” a CSM Ploieşti a încheiat anul cu cel de-al 5-lea turneu al sezonului, desfăşurat sâmbătă, în Sala Sporturilor Olimpia şi la care au mai participat ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe şi BC Slam Bucureşti.

Fetele pregătite de Loredana Munteanu şi Corina Savu au deschis turneul cu jocul programat la ora 13.00, în compania celor de la ACS Sepsi Sf. Gheorghe, pe care au reuşit să-l câştige destul de clar, cu 57-46.

A urmat, de la ora 15.30, partida dintre BC Slam Bucureşti şi ACS Sepsi Sf. Gheorghe, în care formaţia din Capitală, favorită certă, a reuşit să se impună cu 55-34.

Apoi, de la ora 18.00, în derbiul Grupei A1, fetele noastre au cedat din nou pe final în faţa bucureştencelor, aşa cum se întâmpla şi la turneul din luna noiembrie, de la Bucureşti. Atunci a fost 46-49, acum 46-53, cu menţiunea că, de data aceasta, staff-ul tehnic al echipei noastre n-a putut conta pe Karina Munteanu, care a fost bolnavă şi nu s-a putut antrena în ultimele două săptămâni, iar în sfertul al treilea a pierdut-o şi pe Agnes Zane, o altă jucătoare influentă din lot, cu 5 greşeli personale.

CSM Ploieşti are, după stagiunea de toamnă, un bilanţ de 7 victorii şi 3 înfrângeri, iar următorul turneu în va susţine la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor.

Lotul folosit în cele două partide de ieri a fost următorul: Daria Iordăchescu, Agnes Zane, Andreea Dumitru, Daria Tănase, Ines Vârlan, Olivia Sandu, Ioana Savu, Alexia Dedu, Alexia Apostolache, Sabina Chirilă, Natalia Bărăscu şi Cristina Grigore.

Urmează, sâmbătă, cel de-al treilea turneu al junioarelor „U15”, care au de jucat cu CS Olimpia Bucureşti (ora 10.00) şi CSŞ Nr.5 Bucureşti (ora 18.30). Pentru fetele antrenate de Corina Savu şi Loredana Munteanu, extrem de important va fi cel de-al doilea meci, ele aflându-se în luptă directă cu gruparea din Capitală pentru poziţia a 4-a a clasamentului Grupei 2, ultima care duce la turneul final.

Galerie foto, CSM Ploieşti – ACS Sepsi Sf. Gheorghe: