Judoka de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, 11 medalii la Finala CN „U14” şi „U16”!

Judoka de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, 11 medalii la Finala CN „U14” şi „U16”!

În perioada 29-31 martie, Sala de sport „Ecaterina Both”, din Satu Mare, a găzduit Finalele Concursului Naţional individual de judo rezervate copiilor – „U14” şi juniorilor 3 – „U16”, prilej pentru sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti să cucerească 11 medalii (4 de aur, 3 de argint şi 4 de bronz), două locuri V, un loc VII şi locul 1 pe cluburi la „U14”.

În întrecerea copiilor au fost înscrişi 316 sportivi de la peste 80 de cluburi din ţară, iar CSM Ploieşti a obţinut şapte medalii – două de aur, una de argint şi patru de bronz – şi un loc V, astfel:

– locul I – Sebastian Petre (-42 kg) şi Vanesa Tolea (-44 kg);

– locul al II-lea – Rareş Costache (-42 kg);

– locul al III-lea – David Ţugui (-73 kg), Alexia Cristea (-36 kg), Antonia Rădoi (-63 kg) şi Alexia Trandafir (+63 kg);

– locul al V-lea – Ana Tunea (-48 kg).

La juniori 3 au fost înscrişi la startul competiţiei 269 de sportivi, iar reprezentanţii clubului nostru au cucerit patru medalii – două de aur şi două de argint – un loc V şi un loc VII, astfel:

– locul I – Alexandru Petre (-81 kg) şi Rareş Anastase (-73 kg);

– locul al II-lea – Andrei Cristescu (-55 kg) şi Alexandra Ciucă (-48 kg);

– locul al V-lea – Dragoş Niţescu (-55 kg);

– locul al VII-lea – Alexandra Stan (-40 kg).

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.