Şahiştii de la CSM Ploieşti, de trei ori pe podium la „Cupa Snagov”!

Şahiştii de la CSM Ploieşti, de trei ori pe podium la „Cupa Snagov”!

Şahiştii de la CSM Ploieşti au participat, duminică, la „Cupa Snagov”, o competiţie organizată de Clubul Sportiv „Casa Şahului” şi Clubul Sportiv Voinţa Snagov, în incinta Snagov Plaza Entertainment & Shopping Square.

Patru dintre cei nouă sportivi înscrişi de Petre Nicolae Grigore în competiţie au avut evoluţii foarte bune: Antonia Ciapă (foto, dreapta) a ocupat locul I la „fete, 14 ani”, Carmen Dragomir a secondat-o la aceeaşi categorie, Antonia Radu a câştigat întrecerea rezervată fetelor de 8 ani, iar Cezar Iancu a ocupat locul al 4-lea la „băieţi, 10 ani”.

La startul competiţiei de şah rapid (10 minute+5 secunde/mutare, 6 runde), s-au aflat 145 de copii din Bucureşti, Prahova, Buzău, Ilfov şi Galaţi. Festivitatea de premiere a fost oficiată de primarul Snagovului, Marian Oancea, şi de vicepreşedintele Federaţiei Europene de Şah, Ionuţ Dobronăuţeanu.