Judoka Diana Marcu, medalie de bronz la Gimnaziada de la Marrakech!

Judoka Diana Marcu, medalie de bronz la Gimnaziada de la Marrakech!

În perioada 2-9 mai, în Maroc, la Marrakech, are loc cea de-a 17-a ediţie a Gimnaziadei (Jocurile şcolare de vară), organizată de Federaţia Internaţională a Sportului Şcolar, la mai multe discipline sportive. La Judo, întrecerea a luat sfârşit şi a avut la start 98 de sportivi la nivel de cadeţi – „U18”, reprezentând 15 ţări de pe patru continente: Europa, America, Africa şi Asia.

Lotul României a fost alcătuit din patru sportivi, printre aceştia numărându-se şi reprezentanta CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Diana Marcu, ale cărei evoluţii au fost foarte bune, ea reuşind, la categoria „70 kg”, să obţină medalia de bronz.

Pentru România, a mai câştigat bronzul Andrei Anghel (50 kg), iar Mihai Baloi (50 kg) şi Teodora Oprişcă (55 kg) s-au clasat pe locul al VII-lea la categoria lor de greutate.

Sportiva de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti este pregătită de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.