Regulamentul Curselor de Trap, discutat şi la sediul Agenţiei Naţionale de Zootehnie

Regulamentul Curselor de Trap, discutat şi la sediul Agenţiei Naţionale de Zootehnie

Reprezentanţii CSM Ploieşti au participat, ieri, la sediul Agenţiei Naţionale de Zootehnie, la o şedinţă în care s-au finalizat discuţiile legate de Regulamentul Curselor de Trap, reîntocmit în perspectiva reluării activităţii pe Hipodromul Ploieşti. „Este un pas înainte care s-a făcut prin această nouă întâlnire, în urma căreia s-a decis întocmirea unui regulament unic pentru România, urmând ca noi să adăugăm particularităţile care se impun în cazul hipodromului de la Ploieşti”, ne-a declarat şeful Serviciului Tehnic şi Administrativ din cadrul CSM Ploieşti, Claudiu Coman, care se ocupă de situaţia de la hipodrom.

În cadrul întâlnirii care a început la ora 13.00 şi s-a încheiat după circa 5 ore de discuţii, a fost analizat fiecare articol din regulament şi formulat în aşa fel încât să se evite pe cât posibil ulterioare contestaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.