Hipodromul Ploieşti: duminică se ţine Premiul de viteză, penultima cursă clasică a anului!

Hipodromul Ploieşti: duminică se ţine Premiul de viteză, penultima cursă clasică a anului!

Hipodromul Ploieşti va găzdui, duminică, începând cu ora 10.10, una dintre reuniunile importante ale sezonului 2020, în condiţiile în care între cele cinci întreceri de trap ale zilei se va număra şi una dintre cele cinci curse clasice ale anului, Premiul de Viteză.

Cursa în care vom afla cel mai rapid cal de pe Hipodrom va avea nu mai puţin de 9 trăpaşi la start şi va închide, de altfel, reuniunea de duminică, fiind programată la ora 11.50. Ziua va fi deschisă, la ora 10.10, de Premiul Orologiu, după care vor urma Premiul Potir (ora 10.35), Premiul Perjar (ora 11.00) şi Premiul Tineretului – Fortuna Silver (11.25).

La fel ca la ultimele reuniuni, din cauza restricţiilor din această perioadă, evenimentul de duminică va fi fără spectatori, accesul urmând să fie permis doar personalului strict necesar pentru desfăşurarea curselor şi altor persoane direct implicate. Pentru ca iubitorii trapului să poată urmări, totuşi, reuniunea, aceasta va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 9.30, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).

Programul reuniunii: