Încă trei medalii de aur pentru Denisa Stoian la Turneul Internaţional „Aphrodite Cup”!

Încă trei medalii de aur pentru Denisa Stoian la Turneul Internaţional „Aphrodite Cup”!

Reprezentând România la cea de-a 4-a ediţie a „Aphrodite Cup”, de la Atena, gimnasta Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Denisa Stoian, a reuşit, ieri, în finalele pe obiecte, noi evoluţii foarte bune prin care a adăugat alte trei medalii de aur la performanţa de sâmbătă, când s-a impus în concursul individual „all around” de la categoria ei de vârstă (2003).

Sportiva antrenată de Simona Puiu şi Liliana Băescu a fost cea mai bună la cerc, minge şi panglică, iar la măciuci a ocupat locul al 4-lea, cu 13.150 puncte.

În concursul de la cerc, Denisa a cucerit aurul după ce a fost notată cu 15.100, următoarele clasate fiind Androniki Agathou (Grecia), cu 14.400, şi Sabina Bakatova (Kazahstan), cu 13.550.

La minge, sportiva noastră a avut notă… rotundă, 15.000, la mare distanţă de urmăritoarele sale: Ioanna Magopoulou (Grecia), cu 14.050 şi Rayna Hoh Khai Ung (Malaezia), cu 12.500.

În fine, cea de-a treia medalie de aur a obţinut-o la panglică, nota primită fiind 12.000. Pe podium au mai urcat Anastasiia Zbyshevskaia (Rusia), cu 11.450, şi Polina Murashko (Estonia), cu 10.800.

Sâmbătă, în prima zi a puternicei competiţii din Grecia, Denisa a câştigat aurul în concursul individual „all around” la categoria de vârstă 2003, iar cealaltă reprezentantă a CSM Ploieşti, Miruna Ciocîrlan, a fost a 5-a la categoria de vârstă 2004.