O victorie şi o înfrângere, în weekend, pentru echipele de handbal junioare ale clubului

O victorie şi o înfrângere, în weekend, pentru echipele de handbal junioare ale clubului

După trei victorii consecutive, junioarele 2 ale clubului au suferit, ieri, prima înfrângere a sezonului, pe terenul Coronei Braşov, scor 28-38 (12-22). Fetele pregătite de Geta Opincariu şi Cristi Roşu au plătit tribut unui debut de meci în care jocul agresiv al gazdelor a fost tolerat de arbitri, context în care braşovencele s-au desprins rapid la 7-1 şi nu au mai cedat iniţiativa. Chiar dacă raportul eliminărilor de „2 minute” avea să fie, la final, de 11-2 în „favoarea” gazdelor, CSM Ploieşti nu a reuşit să revină în meci, ci doar să încheie la egalitate repriza secundă.

Pentru CSM Ploieşti, au jucat ieri: R. Neaşcu, I. Săvulescu, D. Stan – Şt. Ghiţă (12 goluri), A. Popescu (5), D. Roşu (4), I. Nicolae (3), Al. Sîrbu (2), R. Geangu (2), E. Petrescu, A. Grigore, A. Radu şi B. Pîrvulescu.

În etapa a 6-a a Seriei D, CSM Ploieşti va juca, sâmbătă, pe teren propriu, cu LPS Viitorul Piteşti.

Astăzi, junioarele 3 au avut o misiune extrem de facilă în disputa cu ultima clasată din Seria F, AS Victoria Olteni, formaţie care înscrisese numai 8 goluri în primele trei etape ale sezonului. Firesc, fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu s-au impus la o diferenţă foarte mare, 54-2 (26-0) fiind rezultatul final al întâlnirii. Pentru CSM Ploieşti, au jucat: E. Coşerea-Pîtiu, C. Toma – Al. Florea (9 goluri), M. Ioniţă (9), D. Gheorghe (8), D. Radu (8), T. Simion (6), B. Nicolae (6), D. Roşu (4), G. Neacşu (3), A. Condeescu (1) şi S. Stroe.

În etapa a 5-a, fetele vor juca, duminică, la CS Brazi.

La finalul săptămânii următoare, vor reveni în competiţii şi echipele de băieţi, care au de susţinut un meci pe teren propriu şi două în deplasare, astfel:

Sâmbătă, 15 octombrie, Juniori 1, Seria C, Etapa a 3-a

CSM Ploieşti – CS Orăşenesc Mizil

Sâmbătă, 15 octombrie, Juniori 3, Seria C, Etapa a 3-a

CSU Piteşti – CSM Ploieşti

Duminică, 16 octombrie, Juniori 2, Seria C, Etapa a 3-a

CSŞ Galaţi – CSM Ploieşti