Hipodromul Ploieşti: armăsarul Harmon Boko s-a impus în “Premiul de Vară Oltina”!

Hipodromul Ploieşti: armăsarul Harmon Boko s-a impus în “Premiul de Vară Oltina”!

Hipodromul Ploieşti a găzduit, în această dimineaţă, o nouă reuniune dedicată exclusiv trapului, pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, a organizat-o în parteneriat cu firma Oltina, sponsor al celor cinci întreceri din program.

Cea mai importantă cursă a zilei, „Premiul de Vară Oltina”, a fost câştigată de Harmon Boko, armăsarul condus de Marian Costache impunându-se fără mari emoţii în faţa urmăritorilor Bailando (driver Adrian Marciu) şi Thunderpedia (driver Mihai Păun).

În celelalte patru curse de trap ale reuniunii s-au impus Dijon Sti (Premiul Morino), Viking (Premiul Urlaţi), Wicked from Heaven (Premiul Is-Pita) şi Brigitta Gold (Premiul Fitness). Festivităţile de premiere ale curselor au fost oficiate de directorul CSM Ploieşti, Donald Constantin, şi de reprezentantul firmei Oltina, Florin Cârlan.

Altfel, cei prezenţi în tribune au putut asista, într-una dintre pauze, la un moment artistic oferit de Teatrul Ancuţa, reprezentat astăzi de micii artişti ai Clubului ProArt MusicKid, coordonat de Adela Ancuţa. Au încântat publicul cu prestaţiile lor Diana Florea, Natalia Oprea, Sophia Curelea, Bianca Hanu şi coordonatoarea Adela Ancuţa.

O altă pauză a fost rezervată sportivilor secţiei de karate a CSM Ploieşti, pregătiţi de antrenorul coordonator Liviu Apostol şi Ileana Apostol, care au făcut o demonstraţie de circa 20 de minute apreciată de cei circa 400 de spectatori prezenţi în tribună.

Spectatorii au fost întâmpinaţi în holul principal al hipodromului de pianistul Cristian Duca, de la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti şi, ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka, având, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Continuă concursul foto pe Instagram pentru public!

Cu prilejul reuniunii de astăzi, Complex Hipodrom a continuat concursul pentru cei prezenţi în tribună şi au acces la Instagram! Astfel, dacă ai fost pe hipodrom şi ai o poză care crezi că poate fi premiată de către noi (cu prietenii, familia, căluţii sau orice altceva interesant) posteaz-o pe Instagram pe story sau pe feed şi tăguieşte-ne cu @hipodromulploiesti! Cele două premii puse în joc de Complex Hipodrom constau în plimbări în sulky sub îndrumarea unui driver profesionist. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cursul săptămânii viitoare.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Oltina – Morărit şi Panificaţie, Radio Prahova, Colegiul de Artă „Carmen Silva”, Fapt Divers, Teatrul Ancuţa, Centrul de Echitaţie „Luna Horse” şi Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti.

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Galerie foto: